Fotbalist de 26 de ani, născut în provincie. Zodia Fecioară, la primul club din carieră. Aşa ar suna portretul învingătorului în Superlativele Gazetei.
Au fost 21 de cîştigători în Ancheta GSP la secţiunea dedicată fotbalistului anului. Iar de la Dobrin, primul învingător, în 1966, şi pînă la Chivu, în 2010, fiecare dintre oamenii deveniţi number one s-a impus prin atuuri diferite: magie personală, performanţe speciale, goluri deosebite, recorduri la "naţională" sau la club, turnee finale memorabile. Există însă un numitor comun al starurilor din Superlativele GSP, un profil ideal pentru locul întîi?
Bucureştiul e codaş
Şi răspunsul se desprinde din datele premianţilor, cu patru linii principale: 26 de ani, născut în provincie, aflat la prima echipă din carieră, zodia Fecioară. Dintre nominalizaţii pe 2011, Nicoliţă şi Bourceanu se apropie cel mai mult de "perfecţiune", regăsindu-se la primele două criterii, vîrstă şi loc de naştere. Pentru căpitanul Stelei însă, şansele sînt destul de mici să triumfe: nici un fotbalist moldovean nu a cîştigat trofeul Gazetei, în toate cele 45 de ediţii, deşi, din 1980 pînă azi, toţi laureaţii au fost originari din afara Capitalei! De altfel, Bucureştiul nu stă strălucit la acest capitol, căci doar 6 trofee au ajuns la fotbalişti născuţi în cel mai important oraş al ţării: Dumitrache (2), Dumitru (2), D. Georgescu, M. Răducanu.
Fără Hagi şi Popescu
De ce vîrsta propice e 26 de ani? Cel puţin aşa arată cifrele, cu 7 jucători triumfînd în topul GSP exact la acest nivel al carierei: Dinu, D. Georgescu, M. Răducanu, Balaci, Contra, Mutu şi Dică. Un paradox al destinului, fiindcă de pe listă lipsesc exact cei mai prolifici învingători din Ancheta GSP: Hagi (7 trofee) şi Popescu (6 trofee).
Şi de ce primul club din carieră? Pentru că nu mai puţin de 14 din cei 21 de oameni de pe lista învingătorilor din