Se apropie Crăciunul şi e important să ştim ce e cu el, de unde vine şi de când se prăznuieşte. Să aflăm de ce, dincolo de cântecele de stea ce vestesc Naşterea Mântuitorului, prin satele noastre se aud colinde cu texte stranii despre leu, despre dulf, despre cerb, cântate războinic de bărbaţi grupaţi în cete, unii cu chipul acoperit de măşti, alţii purtând o recuzită de obiecte simbolice, ale căror semnificaţii s-au pierdut odată cu trecerea anilor. În opinia lui Petru Caraman „Crăciunul relevă numeroase reminiscenţe folclorice de ordin mitologic, deoarece este sinteza tuturor solemnităţilor, cutumelor, superstiţiilor şi riturilor ciclului păgân al sărbătorilor de iarnă, consacrate cultului Soarelui şi, totodată, cultului morţilor”.
Natalis Solis Invincit şi Saturnaliile romane
În primele ei veacuri, biserica Creştină nu a celebrat Crăciunul, data naşterii lui Iisus Hristos nefiind precizată în textele cărţilor sfinte. Totuşi, străbunii noştri se pregăteau în această perioadă a anului pentru cea mai importantă sărbătoare a lor. Aceasta avea loc – deloc întâmplător – pe 25 decembrie şi era cunoscută sub numele de Naşterea Soarelui Nebiruit. După vechiul calendar, aceasta era data solstiţiului de iarnă, moment în care ziua începea să crească iar soarele renăştea, dând de veste că a biruit încă o dată forţele întunericului. Totodată, ziua de 25 decembrie se situa undeva la mijlocul Saturnaliilor romane, sărbătoare ce îl venera pe zeul Saturn, străveche divinitate de origine italică ce patrona muncile agricole şi roadele pământului.
Mithra – zeul persan al luminii
În perioada antichităţii, cultul zeului persan al luminii, Mithra, a pătruns şi s-a răspândit cu repeziciune pe întreg teritoriul Imperiului Roman, în acest sens stând mărturie atât numeroasele temple şi sanctuare cât şi relicvele ceremoniale ajunse până la noi prin inte
