UPDATE15:21 Bilanţul gravelor inundaţii provocate de furtuna tropicală Washi în sudul statului Filipine a ajuns la cel puţin 652 de morţi şi 808 dispăruţi, a anunţat Crucea Roşie duminică, transmite AFP.
Majoritatea deceselor s-au înregistrat în porturile Cagayan de Oro şi Iligan, de pe insula Mindanao, a precizat organizaţia.
La rândul său, Benito Ramos, directorul organismului naţional pentru prevenirea şi lupta împotriva catastrofelor, a menţionat un bilanţ mai mic, de 516 morţi şi 274 de dispăruţi, recunoscând însă că probabil va mai creşte.
UPDATE Furtuna tropicală Washi, care a afectat sudul statului Filipine, a provocat moartea a peste 500 de persoane şi a lăsat câteva mii fără adăpost, apă şi electricitate, relatează AFP.
Washi, care a lovit coastele filipineze începând de vineri seara, a provocat moartea a cel puţin 521 de persoane, în timp ce alte peste 300 sunt date dispărute, a anunţat duminică Crucea Roşie.
Sate întregi au fost inundate, drumuri şi poduri distruse, potrivit martorilor.
UPDATE 19:30 Bilanţul victimelor furtunii din Filipine a ajuns la 436 de persoane, potrivit reprezentanţilor Crucii Roşii, citaţi de Reuters. Numărul persoanelor dispărute nu este cunoscut cu exactitate.
Secretarul general al Crucii Roşii din Filipine a declarat că aprope 360 de cadavre au fost găsite în oraşele Cagayan de Oro şi Iligan, şi alte 50 în alte patru provincii sudice. Alte 21 de persoane s-au înecat în insula Negros.
Bilanţul guvernului s-a oprit la 131 de morţi şi 270 de persoane dispărute.
UPDATE 14.38: Numărul morţilor din Filipine a trecut de 250, potrivit Reuters. Autorităţile au declarat stare de calamitate.
Printre morţi se află şi foarte mulţi copii. Majoritatea victimelor dormeau când furtuna tropicală a lovit, caselor lor fiind luate de apă. Sunt sate întregi care au dispărut măturate de valuri. @