Fiecare familie va primi câte 3.000 de lei, banii fiind distribuiți în județ prin intermediul primăriilor.
Familiile ale căror locuinţe au fost reconstruite în anul 2010 vor primi sprijin financiar din partea Guvernului României.
Memorandumul ”Propunere privind alocarea unei sume din contul în lei deschis pe seama Secretariatului General al Guvernului pentru donaţiile băneşti destinate populaţiei afectate de inundaţiile din anul 2010 în judeţele Alba, Bacău, Botoşani, Caraş Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Iaşi, Neamţ, Suceava, Tulcea şi Vîlcea” prin care se acordă un ajutor în sumă de 3.000 lei, pentru fiecare familie a cărei locuinţă grav afectată de inundaţiile din anul 2010 a fost reconstruită, a fost aprobat de Guvern.
Suceava: 200 de gospodării inundate de râul Siret la Zvorâştea şi Dolhasca
Judeţului Suceava i s-a alocat suma de 351.000 lei, ce urmează să fie distribuită de către Prefectura Suceava, prin intermediul primăriilor, unui număr de 117 familii, din 24 de localităţi.
Sumele acordate ca ajutor pot fi utilizate la finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a caselor, pentru cumpărarea de materiale de construcţie, achiziţionarea de bunuri de uz casnic, racordarea la reţelele de utilităţi publice, asigurarea obligatorie a locuinţei conform prevederilor Legii nr. 260/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Suceava: Ajutoare pentru sinistraţii din judeţ
"Prefectul judeţului Suceava, domnul Sorin Arcadie Popescu, apreciază că, prin efortul comun privind colectarea sumelor din donaţii, cât şi prin alocarea acestora familiilor afectate de inundaţiile din anul 2010 din judeţul Suceava, se vor putea asigura toate condiţiile şi utilităţile necesare, pentru gospodăriile reconstruite", a declarat Monica Tătaru, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava.
Vezi aici lista cu localitățil