Instituțiile financiare și cele ale plăcerii au ca fundament al funcționării lor o valoare comună: încrederea. Clienții își lasă banii la bancă având încredere că-i vor primi înapoi.
Băncile împrumută clienții cu încrederea că și-i vor recupera. La fel la prostituate, plătești înainte cu încrederea că vei primi satisfacțiile visate: sexuale, emoționale, de relaxare etc. Dacă balanța încredere-rezultat se dezechilibrează, încep problemele și, iată, o criza mondială. Când o mână de gulere albe de pe Wall Street s-au gândit să renunțe la ce-au învățat prin școlile înalte, îmbrățișând strategiile încăierărilor de stradă, au mers pe principiul „f..k the little people, f..k the shareholders, f..k the whole world“.
Întreaga piață financiară, sau aproape toată, s-a transformat într-un bordel din care a dispărut încrederea, adică esența acestui business. Lumea s-a întors cu fundul în sus, ca să zic așa. Toți au început să vândă ce nu puteau să livreze, să împrumute ce nu puteau să dea înapoi, să cumpere ce nu puteau să plătească. În bezna tunelului în care au alunecat deopotrivă bănci, fonduri de pensii, guverne, investitori și oameni simpli, a apărut o luminiță. Roșie. Germania.
O țară îngăduitoare cu prostituția ar fi trebuit să recunoască ce se petrece pe piața sexului financiar. Și asta s-a și întâmplat. Doar că nu așa cum ar vrea Angela Merkel să se vadă din afară. Germania nu a fost vreo fecioară neprihănită, vreun îngeraș asexuat. Poate că nu a dat buzna pe ușa din față a bordelului, dar i-a finanțat pe toți cei care au vrut să intre și să se bucure nesustenabil. Băncile germane au împrumutat în dreapta și-n stânga, la est și la vest, peste Rin, Canalul Mânecii și peste ocean. Au dat cu bani în populație, într-un delir ne-nemțesc, având culmea! încredere că fac un lucru bun, încredere că ceilalți vor respecta regulile jocului.
Naivitate? S
