Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident rutier la Dorohoi

Publicat in Actualitatea botosaneana, sâmbătă 17 decembrie 2011 ·

    În noaptea de 14/15.12.2011, în jurul orei 00.55, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 291 B, pe relaţia Dorohoi – Dersca, M. DUMITRU de 48 ani, din municipiul Dorohoi, ajungând pe un sector de drum ce urma o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, nu adaptează viteza la condiţiile de drum, respectiv un carosabil umed și ceață densă, împrejurare în care pierde controlul autoturismului și se izbește într-un cap de pod, pe partea dreaptă a drumului. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui B. Camelia de 45 ani, din municipiul Dorohoi, pasageră pe bancheta din spate, care a fost transportată la Spitalul Municipal Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat; i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză cercetările continuă, urmând a se dispune procedural.   ·            Cercetat penal pentru săvârşirea a două infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice - Coșula    În seara de 15.12.2011, în jurul orei 20.40, a fost depistat în trafic, pe DJ  208 H, în localitatea Coșula, autoturismul condus de D. AUREL de 43 ani, din sat Draxini, comuna Bălușeni, judeţul Botoşani.       Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată din data de 01.12.2009. D. AUREL este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea  pe  drumurile  publice  a unui  autovehicul  de  către  o  persoană  care  nu  posedă  permis de  conducere.  

Autori: Biroul de presa al I.P.J. Botosani

    În noaptea de 14/15.12.2011, în jurul orei 00.

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°