Emil Bărbulescu, nepotul fostului lider comunist Nicolae Ceauşescu, va lansa, pe 23 decembrie, la Scorniceşti, un nou volum din seria ‘Nicolae Ceauşescu a fost unchiul meu’.
Emil Bărbulescu a anunţat sâmbătă, că noul volum are titlul ‘Noi, cei care am trădat’. ‘În carte vorbesc despre persoane care se aflau la conducerea structurilor militarizate în decembrie 1989. Despre noi, cei care am depus jurământ militar, despre încălcarea acestui jurământ, despre impostură şi impostori. Sunt descrise fapte şi evenimente începând din data de 16 decembrie 1989 şi până în prezent, cum s-au comportat cei aflaţi la conducerea structurilor militare în decembrie 1989, dar şi după aceea, consideraţii personale’, a declarat pentru Agerpres Emil Bărbulescu.
Acesta a menţionat că în carte sunt şi referiri la monarhie. Aceasta în contextul exprimării unor opinii personale despre evoluţia societăţii româneşti în ultimii 22 de ani. Volumul ‘Noi, cei care am trădat’ al lui Emil Bărbulescu apare la Editura Hoffman Caracal.
Emil Bărbulescu este fiul Elenei Bărbulescu (sora lui Nicolae Ceauşescu). În 1989 era căpitan de miliţie şi prim locţiitor al şefului Inspectoratului Judeţean Olt al Ministerului de Interne. În timpul Revoluţiei fiind arestat şi eliberat în vara anului 1990. Bărbulescu locuieşte în Scorniceşti, într-o casă din apropierea casei natale a lui Nicolae Ceauşescu, pe care o şi administrează.
Emil Bărbulescu, nepotul fostului lider comunist Nicolae Ceauşescu, va lansa, pe 23 decembrie, la Scorniceşti, un nou volum din seria ‘Nicolae Ceauşescu a fost unchiul meu’.
Emil Bărbulescu a anunţat sâmbătă, că noul volum are titlul ‘Noi, cei care am trădat’. ‘În carte vorbesc despre persoane care se aflau la conducerea structurilor militarizate în decembrie 1989. Despre noi, cei care am depus jurământ militar, despre încălcarea acestui jurământ, despre impostu