Tudor Cătineanu a ieşit anul acesta la pensie după o carieră îndelungată ca profesor de filosofie. El şi-a început cariera universitară în timpul comunismului şi s-a luptat permanent cu cenzura ca redactor la editura Dacia. După revoluţia din 1989, înţeleptul profesor de filosofie a ajutat la modernizarea sistemului de învăţământ românesc. Are însă un mare regret: după 89 au apărut multe facultăţi private care sunt doar „buticuri de făcut bani".
Tudor Cătineanu a urmat două facultăţi: Filologia şi Filosofia. După ce a terminat a doua facultate, poetul Al Căprariu, fondatorul editurii Dacia, i-a propus să se angajeze ca redactor în Cluj. Dar marea lui pasiune era predatul, aşa că a încercat să devină asistent universitar. Tânărul filosof şi-a întocmit dosarul şi a mers la Iaşi unde avea loc repartiţia.
„Cu jumătate de oră înainte de anunţarea rezultatelor, m-a căutat profesorul Nicolae Kallos, şeful catedrei de Filosofie, care mi-a spus: Să îţi ţii nervii tari pentru că o să îţi dau o veste proastă: De la comitetul Central UTC dosarul tău a fost respins. M-am întors şi coborând pe scările Universităţii mi-au dat lacrimile", mărturiseşte Cătineanu.
"Comuniştii mi-au stopat destinul"
Ce se întâmplase? În acelaşi an, a avut loc la Cluj un simpozion naţional de filosofie despre înstrăinare şi esenţă umană, la care a participat şi Cătineanu.
„La partea de discuţii din timpul simpozionului, m-a pus naiba şi m-am dus la microfon şi mi-am dat drumul la gură despre înstrăinarea în socialism. Am arătat cum se păstrează ea în agricultură, în cultură şi în toate planurile vieţii sociale. Mi-aduc aminte că după primele propoziţii, sala a început să aplaude. Când am simţit gustul aplauzelor, i-am dat drumul şi mai tare!
S-a sfârşit tot discursul meu într-un ropot de aplaluze, dar după aceea baiul a fost total. Am aflat că a doua zi sau a tr
