Întreaga Europă de Est şi întreaga lume democratică şi culturală este îndoliată odată cu dispariţia acestei mari personalităţi, Vaclav Havel, dizident şi intelectual de mare fineţe, dramaturg de mare talent devenit preşedinte al Cehoslovaciei imediat după căderea comunismului, simbol al rectitudinii morale şi al luptei fără concesii împotriva răului, a brutalităţii, a utopiilor sîngeroase. Un articol de Matei Vişniec.
Vaclav Havel s-a născut pe data de 5 octombrie la Praga şi s-a angajat în opoziţie imediat după înăbuşirea "Primăverii de la Praga" de tancurile sovietice, în 1968. El nu s-a mulţumit doar cu o "rezistenţă culturală" aşa cum au făcut mulţi intelectuali şi scriitori în Europa de Răsărit. Vaclav Havel face parte din acea rasă rară de oameni care, prin acţiunea lor, salvează onoarea unui întreg popor sau a unei întregi naţiuni. În 1977 dramaturgul (deja apreciat pentru cîteva dintre piesele sale în care denunţă alienarea în lumea comunistă) este confondatorul unei organizaţii de apărare a drepturilor omului numită Carta 77.
De mai multe ori este condamnat la închisoare pentru virulenţa cu care denunţă puterea, iar în 1989, cînd izbucneşte "revoluţia de catifea" Vaclav Havel devine preşedintele Cehoslovaciei. Fostul dizident, onorat de o întreagă naţiune, descoperă însă că realitatea politică este mult mai complicată, iar pe 20 iulie 1992 demisionează pentru a nu cauţiona separarea Cehiei de Slovacia. După consumarea acestui "divorţ istoric" fără violenţă între cele două popoare, între 1993 şi 2003 el exercită din nou funcţia de preşedinte, de data aceasta doar al Republicii Cehia.
Ultima sa piesă publicată se intitulează "Plecarea" şi este o reflecţie pe tema abandonării puterii. Printre celelalte piese memorabile jucate în toată lumea se numără "Audienţa" şi "Vernisaj". Multe dintre ideile sale politice şi reflecţiile sale filozofi
