Sâmbătă 17 decembrie, începând cu ora 9.30, la Catedrala Mare Ortodoxă din Târgu-Mureş a avut loc slujba de pomenire a celui care a fost prof. univ. dr. Grigore Ploeşteanu, figură emblematică a urbei mureşene, distins intelectual şi prolific autor de studii, articole şi comunicări, creaţii de înalt nivel ştiinţific, precum şi de o mare varietate şi cuprindere tematică. ”Veşnica pomenire” a celui plecat la Domnul mult prea devreme şi în condiţii nici acum elucidate pe deplin, a fost oficiată de un sobor de cinci preoţi, în frunte cu Gheorghe Şincan, protopopul ortodox de Târgu-Mureş.
Un nou volum postum
Acestui moment de pioasă aducere aminte, i-a succedat un altul, cu o la fel de mare încărcătură sentimentală, la Centrul de dezbateri socio-culturale ”Emil A. Dandea”, ocazie cu care a fost lansat volumul postum ”Sentimentul istoriei – studii, articole, note, interviuri”, aparţinând lui Grigore Ploeşteanu şi îngrijit de Mariana Ploeşteanu, văduva domniei sale. Volumul de 590 de pagini care a apărut prin bunele oficii ale Editurii ”Veritas” din Târgu-Mureş, grupează studii, articole, note, precum şi interviuri realizate de cel comemorat, pentru revista ”Vatra”, cu unele dintre cele mai cunoscute personalităţi ale istoriei româneşti şi străine. Evocarea vieţii şi operei lui Grigore Ploeşteanu a fost realizată de prof. univ. dr. Vasile Dobrescu, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, prof. univ. dr. Mihai Sin, protopopul ortodox Gheorghe Şincan, preotul ortodox Silviu Negruţiu, jurnalistul Lazăr Lădariu, poetul Valentin Marica şi profesorul Dimitrie Poptămaş, fost director al Bibliotecii Judeţene Mureş.
Grigore Ploeşteanu, aşa cum l-am cunoscut
Dimensiunea spirituală a celui plecat mult prea devreme dintre noi, s-a făcut, desigur, în nota obişnuită a unor asemenea evenimente ce au o încărcătură cu totul aparte, profundă şi tragică în acelaşi timp.