Deşi Grecia a fost multă vreme capul de afiş al ziarelor din întreaga lume, pieţele financiare au început să tremure serios abia după ce au apărut noi informaţii referitoare la situaţia delicată a Italiei.

Motivul este simplu: Italia este a treia economie ca mărime din zona euro, iar datoria ţării reprezintă aproape 120% din PIB. Ca volum, 2,1 trilioane de dolari, datoria ţării este mai mare decât a Chinei (sub 1,5 trilioane dolari), care are însă o economie de patru ori mai mare. ”Prea mare pentru a fi salvată” se aplică foarte bine în acest caz.

Dar, cum a ajuns una dintre cele mai mari şi mai prospere ţări din Europa în această situaţie? Ei bine, pentru a înţelege situaţia de acum trebuie făcută o analiză a modului în care a fost condusă această ţară după aderarea la moneda euro, în 1999, potrivit investopedia.com.

Aderarea la euro: Să înceapă petrecerea!

La fel ca şi guvernele din Grecia, Spania şi Portugalia, Roma a avut acces la bani ieftini după aderarea la moneda euro. Banii uşor obţinuţi au permis guvernului să amâne reformele nepopulare care ar fi crescut competitivitatea economiei din Peninsulă.

Guvernul Berlusconi nu s-a ferit de împrumuturi, datoria publică sărind de la 105% din PIB, în 2002, până la 120% din PIB în 2011. Şi problema cea mai mare nu este asta: cea mai mare parte a fondurile luate cu împrumut au fost folosite pentru a acoperi cheltuielile guvernamentale cu salariile şi pensiile.

La început, când trendul economic general era unul crescător, investitorii nu au acordat o prea mare atenţie acestei strategii populiste. Dar, după venirea crizei, când banii au devenit scumpi, problemele au început să iasă la iveală mai bine ca oricând.

Salarii mari, muncă puţină

Mai ales că, de-a lungul anilor, odată cu creşterea salariilor, competitivitatea economiei italiene a s