Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii vedetelor au transformat platoul în câmp de luptă! Gabi Firea a filmat în condiţii extreme!

Publicat in Cancan, duminică 18 decembrie 2011 ·

Neastâmpăraţi. Copiii Mihaelei Cernea i-au dat mari bătăi de cap viitoarei mămici Pe urmele lui Măruţă. Nepoţelul Andrei a arestat microfonul şi nu i-a mai dat drumul, în ciuda insistenţelor Gabrielei Echipă. Producătoarea Dana Mladin a ajutat-o pe Gabriela să-i organizeze puţin pe micuţii neliniştiţiGabriela Firea a avut ocazia să-şi aducă aminte ce înseamnă să ai copil mic. Vedeta a filmat ediţia specială de Crăciun a Antenei 1 alături de invitaţii ei şi copiii acestora. Au fost opt ore grele, pe care Gabriela le-a trecut cu bine, în ciuda faptului că este însărcinată în cinci luni. Micuţii aflaţi în platou pe parcursul zilei au transformat locul în câmp de luptă, spre disperarea operatorilor care au stat cu frica în sân că unul se va împiedica de cabluri sau va dărâma decorul. Pagubele s-au limitat totuşi la câteva pahare sparte, compensate din plin de momentele savuroase. Una peste alta, copiii au făcut legea.

Nepotul Andrei calcă fără doar şi poate pe urmele lui Măruţă. Puştiul a stat numai cu microfonul în mână şi a cerut publicului aplauze pentru momentele celor aflaţi în platou, pe care tot el îi anunţa când le venea rândul să intre în scenă. Ioana, fiica de trei ani a Sandei Ladoşi, a animat atmosfera. Cum auzea muzică, fetiţa începea să danseze, spre disperarea fratelui ei mai mare, care îşi acoprea urechile, enervat de... zgomot.

De departe cei mai activi au fost copiii Mihaelei Cernea. Puştii au dat startul la alergare şi din acel moment nimeni nu a mai avut linişte. Cum era de aşteptat, incidentele nu au întârziat să apară. Fiica Mihaelei a dărâmat masa şi a spart câteva pahare. În timp ce adulţii năduşeau de indignare, cei mici se prăpădeau de râs. În aceste condiţii a filmat Gabriela Firea opt ore la rând. Şi, cu toate acestea, experienţa nu a făcut decât să-i deschidă apetitul pentru o casă plină de copii.

"Întotdeaun

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Cine este Simina Tănăsescu, prima femeie care va conduce CCR. A fost decorată de președintele Franței!

Cancan acum 13 ore
Simina Tănăsescu (56 de ani) este noul președinte al Curții Cosntituționale a României (CCR), după ce Marian Enache a ieșit la pensie. După investirea sa, fosta consilieră prezidențială a lui Klaus Iohannis a devenit prima femeie din istoria institu

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°