Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSM Târgovişte, lidera primei devizii de baschet

Publicat in Adevarul, duminică 18 decembrie 2011 ·

Turul sezonului s-a încheiat cu o nouă victorie la scor a liderei primei divizii în faţa propriilor suporteri. Meciul cu oltencele lui Liviu Manea a surprins prin diferenţa foarte mare înregistrată la capătul unei confruntări între prima şi a şasea clasată.

Era greu de anticipat că o formaţie care în 2011 a încurcat socotelile mai multor prim-divizionare cu pretenţii va fi demolată de o trupă a Târgoviştei venită după o perioadă solicitantă şi care va beneficia doar de 8 zile de vacanţă. Jucătoarele CSM-ului nu s-au menajat chiar dacă diferenţa de pe tabelă nu era un capăt de ţară. Ciocan şi compania au jucat la fel de serios şi au câştigat ca de obicei.

Moş Crăciun le-a oferit fetelor noastre şi două „cadouri” neaşteptate. Principalele urmăritoare ale CSM-ului, Alba-Iulia şi Alexandria, au pierdut în faţa Aradului şi a celor de la Satu-Mare, acumulând două, respectiv trei înfrângeri în prima parte a campionatului.

(Sursa: baskettgv.ro, Foto: Marius Tudor)

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep, după eliminarea în turul doi la Hong Kong: Revenirile nu sunt niciodată uşoare

News.ro acum 11 ore
Simona Halep a notat, joi, într-un mesaj postat în social media după eliminarea în turul doi al turneului de la Hong Kong, că “revenirile nu sunt niciodată uşoare”. “Revenirile nu sunt niciodată uşoare. Mulţumesc, Hong Kong, pentru primirea călduroa

Ungaria, dată în judecată de Uniunea Europeană cu privire la legea „suveranităţii” lui Orban

Mediafax acum 11 ore
Comisia Europeană a declarat joi că a dat în judecată Ungaria în legătură cu o lege care impune pedepse cu închisoarea pentru grupurile care acceptă fonduri străine pentru cauze politice, relatează Reuters. Comisia a deschis o procedură de „infringe

BEC a validat șapte candidaturi. Cine sunt candidații la alegerile prezidențiale din 2024

Capital acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a validat joi șapte candidaturi pentru alegerile prezidențiale din acest an. Pe de altă parte, BEC a respins o candidatură.

LIVETEXT Zeci de români, evacuați de urgență din Liban. Hezbollah a trimis peste 100 de rachete către Israel | VIDEO

Libertatea acum 8 ore
Israelul a anunțat joi că a ucis 15 luptători Hezbollah în urma unei lovituri în sudului Libanului, în timp ce mișcarea șiită libaneză a susținut că a respins două incursiuni ale „trupelor inamice” în a patra zi de operațiuni terestre israeliene. În

Informări publice - 4 octombrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ BRAŞOV, cu sediul în str. Panselelor nr. 23, Municipiul Braşov, judeţul Braşov, anunţă obţinerea autorizaţiei de construire nr. 71 din 04.03.2024 emisă de Primăria Municipiului Braşov, cu titlul „Schimbare de destinaţie

Marcel Ciolacu, despre informațiile privind vila de protocol Iohannis de la Neptun dotată cu miniteren de golf: „Trebuie desecretizate şi cu asta s-a terminat”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat joi că, în opinia lui, informaţiile privind investiţiile făcute la vila prezidenţială de protocol de la Neptun trebuie să fie desecretizate. Şeful Guvernului a participat la recepţia de Ziua Naţională a Germaniei.

Israelul a bombardat cartierul general al spionajului Hezbollah, în apropiere de Beirut. Luptele terestre continuă în Liban

Ziare.com acum 6 ore
Israelul a anunţat joi, 3 octombrie, că a bombardat sediul serviciului de informaţii al Hezbollah, în apropiere de Beirut, în timp ce luptele terestre, însoţite de lovituri aeriene, au continuat în sudul Libanului împotriva mişcării armate susţinute

Legendara cântăreață, Nana Mouskouri, și-a anunțat retragerea de pe scenă la vârsta de 90 de ani

Ziua Constanta acum 10 ore
Cântăreaţa de origine greacă Nana Mouskouri, figură legendară a muzicii populare şi cunoscută la nivel internaţional, şi-a anunţat retragerea de pe scenă, cu puţin timp înainte de a împlini 90 de ani, într-un interviu acordat revistei germane Der Sp

BBC anulează un interviu cu Boris Johnson după o greşeală „jenantă”

News.ro acum 8 ore
BBC a anulat un interviu în prime-time cu fostul premier britanic Boris Johnson, după ce una dintre cele mai cunoscute prezentatoare ale sale i-a trimis din greşeală notiţele pregătite pentru întrebările ei, relatează Reuters. Laura Kuenssberg, fost

Casa, în care a fost UCIS omul de afaceri Adrian Kreiner, scoasă la vânzare. Cum arată și cât costă reședința în care a avut loc crima

Gandul acum 10 ore
Locuința din centrul Sibiului, în care a fost ucis omul de afaceri Adrian Kreiner, a fost scoasă la vânzare de o agenție imobiliară. Casa se află în centrul Sibiului și dispune de o dependință, menită să indice că locuința este foarte sigură. În ur

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/28°
sâm.

19°/27°
dum.

17°/22°
lun.

14°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/21°
dum.

15°/20°
lun.

12°/15°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

19°/24°
dum.

17°/21°
lun.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

14°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/17°
Timisoara
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

12°/18°
dum.

11°/16°
lun.

11°/18°