Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rodica Vică: “Concertul de Anul Nou aduce SibiuL mai aproape de capitalele europene”

Publicat in Adevarul, duminică 18 decembrie 2011 ·

Soprana Rodica Vică, solistă alături de violonistul Alexandru Tomescu în “Concertul de Anul Nou”, colaborează pentru prima dată Sibiu Youth Orchestra, în proiectul pe care îl consideră important pentru oraşul Sibiu. PreţuL biletelor este de 50, 70 şi 100 lei în funcţie de poziţia în sală.

“Am fost plăcut surpinsă şi totodată onorată de invitaţia primită de la Sibiu Youth Orchestra de a lua parte la acest proiect care îşi propune să aducă melomanii sibieni atât în spiritul Anului Nou cât şi în cel al muzicii baroce. Facând parte din generaţia tânără a muzicienilor români, sunt sigură că rezonanţa creată împreună cu Sibiu Youth Orchestra va transmite publicului o energie vie, tipică vârstei noastre” a declarat soprana Rodica Vică.

Proiectul Concertul de Anul Nou a fost demarat din dorinţa de a alătura Sibiul la marile oraşe ale lumii care marchează Revelionul cu concerte simfonice, această idee bucurându-se de o popularitate constantă în rândul unui public foarte variat. “Iniţiativa Sibiu Youth Orchestra este mai mult decât binevenită pentru că, din punct de vedere musical, aduce Sibiul mai aproape de capitalele europene şi de tradiţia Filarmonicii din Viena de a concerta de Anul Nou” a adăugat soprana Rodica Vică.

Născută la Ploieşti, soprana Rodica Vică şi-a început studiile la Liceul de Artă din oraşul natal la secţia Vioară, continuându-le la secţia Canto clasic. În anul 2005 este admisă pe primul loc la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, sectia canto la clasa prof. univ. dr. Eleonora Enăchescu iar în prezent este doctorandă a aceleiaşi Universităţi. Până în acest moment s-a remarcat în mod deosebit în lucrări Wolfgang Amadeus Mozart, fiind bursieră în cadrul „Verii mozartiene” de la Mannheim din 2007, an în care a obţinut şi o bursă de studiu la Universitatea de Muzică din Graz, Austria.

Concertul de A

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 24 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 35 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 57 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 48 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°