Dacă procurorii interpretează visul corect, la anul scăpăm de Dragomir şi de Sandu

Azi-noapte, la 22 de ani de la Revoluţia din decembrie ‘89, am avut un vis ciudat. Se făcea că e 15 decembrie 2012, iar în jurul casei lui Adrian Mititelu din Craiova e agitaţie mare. Oltenia fierbe după ce dictatorii i-au desfiinţat echipa şi i-au confiscat jucătorii. Suporterii adunaţi în faţa locuinţei finanţatorului scandează lozinci împotriva FRF.

Susţinătorii lui Mititelu se mută apoi în centrul oraşului, unde sînt atent supravegheaţi de jandarmi. “Cetăţenii” se alătură şi ei mulţimii, iar poliţia începe să împartă amenzi. Brusc, se aud şi primele vociferări: “Jos Mircea Sandu!”. Pînă la incendierea tablourilor cu chipurile şefilor FRF şi LPF nu mai e decît un pas. Jandarmeria rămîne pe poziţii, însă refuză să riposteze.

Demonstraţiile continuă, oraşul arătînd ca după un bombardament cu confeti. Mircea Sandu află de situaţia încordată din Bănie şi pleacă într-o vizită oficială la Nyon, pentru a cere sprijin de la UEFA. Mitică Dragomir preia controlul, ştirea că în Oltenia e revoluţie propagîndu-se în ţară cu viteza luminii. Craiova este proclamat primul oraş liber de dictatura LPF şi FRF.

Revenit din Elveţia, Mircea Sandu se hotărăşte să se adreseze mulţimii de la balconul FRF. Acesta le vorbeşte panicat suporterilor despre acţiuni subversive care urmăresc să provoace dezordine şi să distrugă ce s-a construit. Din mulţime se aud fluierături, apoi revoluţionarii încep să scandeze în forţă: “ŞTIINŢA!, ŞTIINŢA!” şi “FOTBALUL NOSTRU NU MOARE”. Sandu ezită, dar decide să-şi continue discursul, întrerupîndu-se însă în momentul în care ultraşii încep să se agite. Dictatorul realizează că e filmat şi cere oprirea transmisiei, dar e deja prea tîrziu. Evenimentele se succed cu repeziciune. Vali Alexandru îi şopteşte la ureche să părăsească balconul, în timp ce Adal