Când au trebuit să demonstreze hotărâre decizională şi solidaritate, la nivel comunitar, liderii Uniunii Europene s-au trezit contestaţi pe plan intern, uneori chiar din partea partenerilor de guvernare.

Pe bună dreptate se rostogoleşte ameninţătoare, întrebarea: ce s-a întâmplat cu acordul interguvernamental recent proiectat? Iar răspunsul care a frapat vine chiar din cele mai importante state ale zonei euro: „ordinea europeană" propusă în Bruxelles a întâlnit contestatari de luat în seamă chiar în „ordinea internă" în care funcţionează liderii statelor şi guvernelor.

S-a spus de atâtea ori că una dintre problemele grave ale Uniunii Europene este calitatea leadershipului european, aşa încât subiectul nu mai sensibilizează opinia publică. Atunci când cancelarul german, Angela Merkel, a menţionat că acordul interguvernamental, recent propus de liderii zonei euro, va fi o piesă importantă în evaluarea credibilităţii monedei euro a avut în vedere aşteptarea pieţelor, investitorilor şi cetăţenilor ca Eurogrupul şi Uniunea Europeană să întreprindă ceea ce era necesar în vederea ieşirii din criză şi repornirii economiilor. Se sublinia, astfel, că aranjamentul interguvernamental amintit avea menirea şi de a „repara" credibilitatea grav afectată a liderilor politici europeni.

Aranjamentul Eurogrupului

Eurogrupul avea obligaţia să găsească soluţii pentru însănătoşirea monedei euro, precum şi să propună aranjamente noi financiare care să întărească Uniunea Economică şi Monetară. Tratatul de la Lisabona a recunoscut legal structura Eurogrup, aşa că era cazul să se manifeste conform situaţiei şi obiectivelor zonei euro. Şi celelalte state din Uniune, dar chiar şi din Spaţiul Economic European, sunt interesate să vadă o rezolvare a problemelor care au zguduit euro, atât pentru efectele acestuia asupra Pieţei Interne cât şi pentru relaţia cu p