Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Good-bye Bagdad. Ultimii soldați americani au părăsit Irakul | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 18 decembrie 2011 ·

Ultimii soldaţi americani au părăsit Irakul la primele ore ale acestei dimineți, îndreptându-se spre Kuweit. Astfel, se pune punct retragerii totale din această ţară invadată în urmă cu aproape nouă ani, a confirmat un ofiţer american pentru un jurnalist al AFP la frontieră. Sursa: Reuters

La 20 martie 2003, forţele americane au pătruns masiv în Irak pentru a-l răsturna pe fostul dictator Saddam Hussein, apoi executat. Nu vor mai rămâne în această ţară decât 157 de soldaţi americani însărcinaţi să antreneze forţele irakiene şi un contingent de puşcaşi marini pentru a proteja ambasada SUA la Bagdad.

Ultimul convoi compus din 110 vehicule transporta aproximativ 500 de soldaţi majoritatea aparţinând Brigăzii a 3-a a Primei Divizii. El a trecut frontiera la 7.30 (4.30 GMT).

Armata americană, care a numărat până acum 170.000 de oameni în plină luptă împotriva insurecţiei, a abandonat 505 baze în Irak.

Preşedintele american Barack Obama a salutat miercuri ”reuşita extraordinară” a Statelor Unite în Irak şi a adus un omagiu soldaţilor pentru munca dură şi sacrificiul lor. Liderul de la Casa Albă a subliniat de asemenea ”preţul ridicat” al acestui război faţă de care s-a opus când nu era încă în fruntea SUA şi a afirmat că ţara sa trebuie să tragă ”învăţăminte” din acest conflict.

Peste 1,5 milioane de americani au servit în Irak, peste 30.000 de americani au fost răniţi, aproape 4.500 de americani şi-au pierdut viaţa, a amintit acesta.

Americanii lasă însă Irakul într-o criză politică fără precedent, după ce blocul laic Iraqiya, al fostului premier Iyad Allaoui, a anunţat că-şi suspendă începând de ieri participarea la lucrările parlamentului. Iraqiya a lansat de asemenea un dur rechizitoriu la adresa premierului irakian Nuri al Maliki, acuzându-l că ignoră împărţirea puterii, controlează forţele de securitate ale ţării şi a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu susţine că SUA nu au făcut solicitări cu privire la situaţia juridică a fraţilor Tate

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susţine că SUA nu au făcut solicitări către România cu privire la situaţia juridică a unor influenceri cunoscuţi. Precizările vin după ce Financial Times a anunţat că Washingtonul a exercitat presiuni asupra autorităţilor ro

Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat subit la doar 43 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de Filarmonica de Stat Oradea pe rețelele de socializare. „Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenor

Bărbatul care l-a ameninţat pe TikTok pe Ilie Bolojan a fost reţinut de procurori

Mediafax acum 4 ore
Bărbatul care a adresat pe TikTok ameninţări cu acte de violenţă împotriva Preşedintelui interimar al României şi împotriva familiei acestuia, în legătură cu exercitarea funcţiei, a fost reţinut. El urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor cu

Planul roșu de intervenție, activat pentru aterizarea de urgență a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord. Ce a cauzat panica pe aeroport

Ziare.com acum 4 ore
Un avion cu peste 200 de persoane la bord a aterizat de urgență marți, 18 februarie, pe Aeroportul Cluj-Napoca marți, 18 februarie. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar acum toți pasagerii aeronavei sunt în siguranță, anunță ISU C

Avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie. „Nu există niciun fel de risc să rămânem fără gaz sau fără energie electrică”, ne asigură ministrul Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, după comandamentul de iarnă convocat la minister, că pe prognozele pe care le-a primit, avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie, el dând asigurări că nu

”Degeaba schimbăm conductele, dacă nu există agent termic care să treacă prin ele”. Nicușor Dan propune fuziunea ELCEN cu Termoenergetica

Ziare.com acum 3 ore
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, pledează pentru fuziunea ELCEN cu Termoenergetica marți, 18 februarie. Edilul care candidează independent la alegerile prezidențiale spune că situația termoficării din București s-ar putea îmbunătăți doar

Erdogan propune Turcia, după o întâlnire cu Zelenski la Ankara, drept o ”gazdă ideală” a unor negocieri între Rusia, Ucraina şi SUA

News.ro acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan anunţă marţi că Turcia ar fi o ”gazdă ideală” a unor negocieri de pace în Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”Ţara noaastră va fi o gazdă ideală a probabilelor negocieri între Rusia, Ucraina şi Statele Unite

Nicuşor Dan, despre deszăpezire: Responsabilitatea principală a fost a primarilor de sector

Mediafax acum 2 ore
„Da, am plecat luni şi marţi. Azi e marţi, mâine dimineaţă voi fi la Bucureşti. Am plecat luni şi marţi, am delegat directorilor responsabili. Din ceea ce priveşte problema ninsorii, am fost în legătură directă cu directoarea serviciilor publice, di

Marcel Ciolacu vrea convocarea CSAT după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 18 februarie, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că în opinia sa se impune convocarea CSAT după afirmațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, dar acest lucru trebuie făcut de preşedintele in

Calendarul pentru înscrierea la creșă și grădiniță, supus dezbaterii publice. Când ar putea începe depunerea cererilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică calendarul de înscriere pentru creșă și grădiniță pentru anul școlar 2025-2026, iar cererile ar trebui să fie depuse începând cu 26 mai. ”Copilul tău începe grădiniţa sau creşa la toamnă? Am lansat în

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-12°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-2°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/2°
vin.

-5°/0°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

0°/2°
joi

-1°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-2°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/4°
vin.

-3°/4°