DN1 străbate România de la Bucureşti până la ieşirea din ţară, înspre Ungaria, la vama Borş, de-a lungul a peste 640 de kilometri. Zilnic, pe această şosea circulă în medie cel puţin 16.000 de autoturisme pe orice sector de drum, cu maxime de trafic care ajung şi la o medie zilnică de 54.000 de autovehicule pe tronsoanele aglomerate.
În ultimii 12 ani, începând cu 1999, Poliţia Rutieră a stabilit 85 de puncte periculoase pe DN1, aşa-numitele "puncte negre". În fiecare dintre aceste puncte, într-un interval de 5 ani, au avut loc cel puţin 10 accidente rutiere grave, cu cel puţin 10 morţi sau răniţi grav. Unele sectoare şi-au pierdut, între timp, eticheta de punct negru, datorită îmbunătăţirilor de siguranţă rutieră instalate pe şosea. În total, în cele 85 de puncte negre de pe DN1 au murit 374 de oameni în perioada menţionată.
Gândul a grupat toate punctele negre de pe DN1 în 40 de zone, pentru că, spre exemplu, pe raza unei localităţi există şi cinci puncte negre. Astfel, cele mai periculoase 10 locuri de pe această şosea, în funcţie de numărul de oameni care au murit în urma accidentelor rutiere, sunt următoarele:
Click pentru a mări
Bucureşti-Braşov, cel mai periculos tronson
Cea mai lungă şosea din România străbate 7 judeţe, din Bucureşti până la graniţa cu Ungaria: Ilfov, Prahova, Braşov, Sibiu, Cluj, Alba şi Bihor.
În judeţul Ilfov, există cinci zone în care sunt grupate 19 puncte negre. Între 1999 şi 2011, aici au murit 93 de oameni.
Click pentru a mări
În judeţul Prahova, există 14 zone în care sunt grupate 30 de puncte negre. În perioada 1999-2011, aici au murit 140 de oameni.
Click pentru a mări
În judeţul Braşov, există 2 sectoare în care sunt grupate 3 puncte negre. Între 1999 şi 2011, aici au murit 12 oameni.
Click pentru a mări
În judeţul Sibiu, există şase zon