Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia Unită propune un apropiat al lui Vladimir Putin pentru funcţia de preşedinte al Dumei de Stat

Publicat in Romania Libera, duminică 18 decembrie 2011 ·

Partidul de guvernământ din Rusia l-a desemnat sâmbătă pentru funcţia de preşedinte al Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului) pe şeful administraţiei prezidenţiale Serghei Narîşkin, un apropiat al lui Vladimir Putin, care ar fi, potrivit presei, ca şi el, fost agent KGB.

Narîşkin, în vârstă de 57 de ani, a fost desemnat în cursul unei reuniuni a conducerii partidului, a precizat Rusia Unită pe site-ul său, scrie Mediafax, care citează AFP

Licenţiat în economie al Universităţii din Leningrad (actualul Sankt Petersburg), Narîşkin a lucrat în anii '80 la ambasada URSS din Belgia, iar la începutul anilor '90 la Primăria din Sankt Petersburg (ca şi Vladimir Putin), potrivit site-ului Kremlinului.

Presa rusă, precum site-ul postului de radio Ecoul Moscovei, a afirmat că acesta a lucrat, ca şi Putin, pentru fostul KGB.

Narîşkin ar trebui să fie ales cu uşurinţă la conducerea Dumei, unde partidul Rusia Unită deţine 238 de mandate din totalul de 450, în urma alegerilor legislative de la 4 decembrie. Prima şedinţă a noii Dume a fost stabilită pentru 21 decembrie de către preşedintele rus, Dmitri Medvedev.

Aceste alegeri au fost urmate de o mobilizare fără precedent a opoziţiei, care a adunat la 10 decembrie zeci de mii de persoane la Moscova, denunţând fraude de amploare şi cerând invalidarea rezultatelor.

Actualul preşedinte al Dumei, Boris Grizlov, care conducea Camera de opt ani, a anunţat săptămâna aceasta că renunţă la funcţie. Această decizie a fost interpretată ca fiind dictată de putere, în faţa contestării tot mai mari pe scena politică şi cu trei luni înainte de alegerile prezidenţiale.

Vladimir Putin, care a fost preşedinte între 2000 şi 2008, apoi şef al Guvernului din cauza imposibilităţii de a deţine mai mult de două mandate consecutive, şi-a anunţat intenţia de a reveni la Kremlin în urma alegerilor prezidenţial

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac armat în Alabama, SUA! Cel puțin patru persoane au murit

Ziua Constanta acum o ora
Focuri de armă trase de mai mulţi atacatori au ucis patru oameni şi au rănit alte zeci sâmbătă seara la Birmingham, în statul american Alabama, informează AFP citat de Agerpres.ro "Credem că mai mulţi trăgători au deschis focul de mai multe ori asup

PSD va decide luni dacă sprijină proiectul PNL care permite candidatura lui Iohannis la alegerile parlamentare

Mediafax acum o ora
PSD va decide luni dacă sprijină proiectul PNL care permite candidatura la Parlament a lui Klaus Iohannis. Şedinţa va avea loc la sediul partidului.

Cel puţin 28 de morţi într-o explozie produsă într-o din mină de cărbune în Iran - televiziunea de stat

News.ro acum 17 minute
O explozie de gaze într-o mină de cărbune din provincia Khorasanul de Sud a Iranului a ucis cel puţin 28 de persoane şi a rănit 17, a anunţat duminică televiziunea de stat, 24 de persoane fiind încă dispărute, transmite Reuters. Accidentul a fost ca

Astăzi este echinocțiul de toamnă 2024. Ziua începe să scadă, noaptea devine mai lungă

Libertatea acum 4 ore
Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, are loc pe 22 septembrie, la ora 15:44, ora României, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie.

BANCUL ZILEI | Psihiatrul și pacientul fericit

Cancan acum 11 minute
Dragi cititori, CANCAN.RO vă prezintă un banc savuros pentru a vă aduce zâmbetul pe buze. Un pacient merge la psihiatru, însă nu înțelege cauza pentru care a fost trimis acolo. Replica finală e genială. Spor la citit! – Doctorul meu a insistat să vi

Peste o sută de rachete au fost lansate din Liban către Israel

Mediafax acum 3 ore
Peste o sută de rachete au fost lansate din Liban către Israel în noaptea de sâmbătă spre duminică. Rachetele au vizat diferite localităţi din nordul Israelului. Cele mai multe rachete au fost doborâte.

Circulaţie restricţionată pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, sensul de ieşire din Bucureşti, în urma unui accident rutier soldat cu moartea unui pieton

News.ro acum 2 ore
Circulaţia este restricţionată duminică dimineaţă pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, sensul de ieşire din Bucureşti, în urma unui accident rutier soldat cu moartea unui pieton, produs în zona Fântânii Mioriţa.

Superliga: duminică se joacă partidele Farul-Sepsi şi U Cluj-Universitatea Craiova

Mediafax acum 2 ore
Partidele Farul Constanţa-Sepsi Sf.Gheorghe şi U Cluj-Univ.Craiova se joacă duminică. Este vorba despre meciuri din etapa a X-a din Superliga de fotbal.

Noapte agitată în Ucraina. Ucrainenii susţin că au distrus zeci de drone lansate de ruşi

Mediafax acum o ora
Ucrainenii susţin că au distrus zeci de drone lansate de ruşi în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ruşii au lansat şi două rachete, dar ucrainenii nu au spus dacă acestea şi-au atins ţinta.

Tragerea Loto 6/49 din 22 septembrie 2024. Report de peste 31,23 milioane de lei la categoria I

Libertatea acum 4 ore
Duminică, 22 septembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 19 septembrie, Loteria Română a acordat peste 20.000 de câștiguri în valoare totală de peste 1,42 mili

Vremea

București
acum

24°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
mie.

17°/28°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/23°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/25°
lun.

17°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

16°/22°