Recunoscut ca figură principală a dizidenţei din Cehoslovacia, Vaclav Havel a fost ales în noiembrie 1989 ca lider al Forumului Civic, o mişcare politică creată de protestatarii anticomunişti. Forumul Civic şi-a asumat conducerea "revoluţiei de catifea", care a condus în mai puţin de trei săptămâni la dezintegrarea regimului comunist.
Pe 29 decembrie 1989, Havel este desemnat preşedintele ţării de către Adunarea Federală, iar la primele alegeri libere organizate în iunie 1990 este reales în această funcţie.
Citeşte şi:
Václav Havel a murit
Disidentul Havel: Teatru şi politică ,,pe balustradă"
Una dintre primele măsuri luate de Havel a fost o amnistie generală pentru deţinuţii din închisori, motivată de neîncrederea în sistemul judiciar comunist corupt şi practica închiderii disidenţilor pentru infracţiuni de drept comun. Amnistia a stârnit însă şi controverse, preşedintele fiind criticat pentru că ar fi contribuit la creşterea nivelului criminalităţii în ţară.
GALERIE FOTO Click pentru a vedea imagini cu Vaclav Havel din 1978 până în 2011
Realizarea politică cea mai importantă din această perioadă este desfiinţarea Tratatului de la Varşovia şi finalizarea în 1992 a retragerii trupelor sovietice de pe teritoriul ţării. Pe de altă parte, a promovat cu insistenţă extinderea NATO în Europa Centrală, ţara sa fiind, alături de Ungaria şi Polonia, primele state din fostul bloc comunist care au intrat în Alianţă în 1999.
A fost ultimul preşedinte al Cehoslovaciei, opunându-se separării celor două republici. A fost nevoit să demisioneze în iulie 1992, după declaraţia de independenţă a slovacilor.
Pe 26 ianuarie 1993 este ales preşedintele Republicii Cehe, funcţie în care nu mai are însă în mâini putere executivă a ţării, deţinută de rivalul său politic, premierul Vaclav Klaus. A fost reales din nou în 1998 la preşedin