Foto: Thinkstock Părerile celorlalţi despre noi sunt importante; ele ne pot schimba instantaneu starea de spirit. Dacă cineva ne spune într-o zi cât de bine arătăm, se poate să ne crească aripi, să avem o zi fantastică, chiar dacă putem uita de unde ni se trage elanul. Dar, dacă cineva ne spune „arăţi jalnic azi, ce-i cu tine?”, ne putem simţi jalnic întreaga zi şi putem găsi argumente interioare şi chiar în lumea exterioară, care ne confirmă starea. Un înţelept s-a întrebat „de ce sunt atât de importante părerile celorlalţi despre noi” şi tot el a răspuns: „Pentru că nimeni nu ştie cine este. Şi mai ciudat este faptul că ai preluat ceva de la unii care nici ei nu ştiu pe ce lume se află”.
Mie mi se pare amuzantă opinia asta şi aş zice că-i şi adevărată. Adică, un orb se uită la tine, zice că eşti urât, iar tu, care eşti la fel de orb, crezi că eşti urât şi asta te influenţează. O opinie a cuiva îţi poate distruge ziua, dar mai grav este că opinia respectivă le strică unora chiar viaţa întreagă. Diferite opinii, provenite de la oameni care nu se cunosc pe ei înşişi – cum ar putea să te cunoască pe tine şi să spună ceva adevărat? – se strecoară în subconştient şi sfârşesc prin a te teroriza viaţa întreagă. În copilărie, în adolescenţă, în perioada în care te simţi încrezător şi capabil să muţi şi munţii din loc, îţi spune câte un profesor nervos: „Nu eşti în stare de nimic”, „N-am văzut imbecil mai mare decât tine” sau un părinte, sau un partener de cuplu îţi sugerează continuu că eşti pe nicăieri fără el. Aşa, părerile celorlaţi ni se întipăresc în neuroni şi, pentru că nu cunoaştem tehonologia de întipărire, nici nu ne preocupăm s-o înţelegem şi să reducem efectele acestui flagel al „necunoaşterii”, ne anihilăm unii pe alţii, în anumite cazuri ireversibil.
Ce spune înţeleptul? Care-i arma de care avem nevoie pentru a sta sub ploaia de vorbe, de opinii