Statele noneuro se vor alinia de-abia când vor adopta moneda comună.
De când cu summitul din 8 şi 9 decembrie şi cu proiectul Acordului fiscal, tot felul de Cassandre au prins a boci pe umărul ţărişoarei. Că ţinerea sub control a deficitului şi a datoriei publice ne va condamna la subdezvoltare. Că vom plăti pentru alţii. Că procedurile de control bugetar ne transformă într-o colonie.
De fapt, Acordul fiscal, această bombă lacrimogenă explodată pe malurile Dâmboviţei, nici măcar nu există. Ceea ce avem azi este doar o idee generală, acceptată, cu unele rezerve, de liderii a 26 de state membre ale Uniunii. Adevăratul acord de-abia urmează să fie negociat, începând cu luna ianuarie.
Şi, surpriză: conform proiectului care a început să circule prin instituţiile de la Bruxelles la sfârşitul săptămânii trecute, statele non-euro se vor alinia prevederilor noului tratat de-abia din momentul în care vor adopta moneda comună. Până atunci, doar anumite detalii din acord vor trebui aplicate imediat. Care vor fi, până la urmă, obligaţiile noastre, vom afla de-abia după finalizarea negocierilor, cel mai probabil la începutul primăverii. Atunci vom şti, de fapt, şi ce avem de făcut cu modificarea Constituţiei.
Dar până atunci mai bine ne-am ocupa de lucruri serioase. De negociatorul român pentru noul tratat, de exemplu. Cine îl va desemna şi după ce criterii? Şi, mai ales, cine îi va da mandatul? Nu am auzit ca o asemenea chestiune să se fi pus la întâlnirea preşedintelui cu partidele. Traian Băsescu a tăcut mâlc şi nici Opoziţiei nu i-a trecut prin cap să atace problema.
O altă discuţie importantă ar fi chiar despre viitoarea guvernare. Evident că ţinerea sub control a deficitului şi a datoriei publice, prevăzute în acord, nu strică. E o prostie să crezi că vei genera dezvoltare înglodându-te în credite. Nu vei face decât să dai naştere unor bule
