Foto: Thinkstock Dacă apropierea celor două cuvinte din titlu vi se pare surprinzătoare, mă întreb cum veţi aprecia un capitol de carte care se ocupă de Emma Hamilton, de doctorul John Dee şi de un anume Jack Whiteside Parsons. Volumul poartă un nume cunoscut: „Cartea morţilor”, fără nici o legătură cu suratele ei din Egiptul antic sau din Tibet, fiind o înşiruire de biografii cu detalii neaşteptate.
Ştim cine a fost Emma Hamilton, iubita faimosului amiral Horatio Nelson. Excentrică, mare risipitoare, alcoolică în ultimii ei ani, Emma avea şi preocupări oculte, printre altele spiritismul. Înfierată în epoca victoriană, îşi recucereşte gloria şi cu ajutorul unui film din 1942, cu Laurence Olivier şi Vivian Leigh.
Cât despre dr. John Dee, ştim că s-a născut în 1527 şi că a trăit până pe la 1609. Era un convins căutator al adevărului, fizician, astronom, matematician şi istoric. A tradus „Elementele” lui Euclid, era prieten cu oameni de talia astronomului Tycho Brahe şi a cartografului Gerard Mercator. Era posesorul uneia dintre cele mai bogate biblioteci din Europa vremii sale, peste 4.000 de volume din toate domeniile posibile.
A studiat cu o perseverenţă remarcabilă telepatia şi alte fenomene de percepţie extrasenzorială şi s-a arătat interesat şi el de spiritism.
S-a ocupat şi de magie, astrologie şi alchimie. Pregătea horoscoape pentru capetele încoronate şi se spune că şi-a ucis sau orbit rivalii şi duşmanii. Se crede că a servit de model pentru personaje literare, magul Prospero din „Furtuna” lui Shakespeare. Ceva mai aproape de noi, profesorul Albus Percival Wulfric Brian Dumbledore din seria Harry Potter ne aminteşte de magicianul care l-a precedat cu câteva sute de ani.
Dar personajul cu adevărat fascinant este Jack Parsons sau mai exact John Whiteside Marvel Parsons. Născut în 1914, în ziua de 2 octombrie, dată prevăzută pent