Premierul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu un grup de studenţi, care susţin că au fost prejudiciaţi de compania Global Business Consultanta, specializată în oferirea locurilor de muncă în Canada și SUA.
În cadrul întrevederii, premierul le.a promis tinerilor că va solicita autorităților române să intervină pentru a urgenta procedura. „Trebuie de reglementat acest domeniu de activitate, pentru că nu este firesc ca o firma care are un birou şi două calculatoare să poată lua de la oameni milioane de lei fără să ofere garanţii", a declarat Vlad Filat.
La întâlnire au mai participat ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, Viorel Chetraru directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi Andrei Pîntea, prim-adjunctul procurorului general.
Reamintim că potrivit tinerilor, Petru Jitaru, proprietarul companiei a vândut unui cetăţean român compania care a încasat mii de euro de la ei fără a se ține de promisiunea făcută anterior.
Citește și:
(VIDEO) Petru Jitaru, care a ţepuit de mii de euro zeci de tineri va fi cercetat în stare de arest la domiciliu
Vezi ce ţeapă de mii de euro şi-au luat moldovenii care au vrut să ajungă în SUA sau Canada