Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dictatorul nord-coreean Kim Jong-il a murit în urma unui atac de cord | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 decembrie 2011 · · ·

Dictatorul Republicii Populare Democrate Coreene, Kim Jong-il, a murit în cursul zilei de sâmbătă, la bordul trenului său blindat pe care îl prefera ca mijloc de transport, a anunţat televiziunea de stat din această ţară. Potrivit CNN, dictatorul ar fi murit în urma unui atac de cord. Sursa: REUTERSSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

Potrivit presei nord-coreene, Kim Jong-il a murit sâmbătă, în jurul orei 8.30, din cauza "suprasolicitării", după ce şi-a dedicat întreaga viaţă poporului. Un reporter al televiziunii de stat a transmis vestea, cu lacrimi în ochi, potrivit CNN.

Agenţia naţională de presă KCNA susţine că liderul nord-coreean a suferit un atac de cord şi că nu a putut fi salvat, în ciuda tuturor eforturilor medicale. Kim suferea de boli cardiace şi cerebrovasculare de foarte multă vreme.

Potrivit informaţiilor oficiale, el ar fi fost în vârstă de 69 de ani şi ar fi avut probleme de sănătate din anul 2008.

Kim Jong-un, desemnat succesor

Informaţiile care au ajuns însă în Occident despre el erau extrem de sumare, fiind, în cea mai mare parte, simple estimări, inclusiv data şi locul naşterii. Agenţia de presă a Coreei de Nord a anunţat că fiul său, Kim Jong-un a fost desemnat succesor la conducerea ţării.

Potrivit BBC, Kim Jong-il, care a condus ţara din 1994, de la moartea tatălui său, a decedat în tren, în timpul unei vizite în afara capitalei nord-coreene, după cum au anunţat autorităţile. El a suferit un atac cerebral în 2008 şi a fost absent din viaţa publică mai multe luni de zile.

Succesorul va fi cel de-al treilea fiu al său, Kim Jong-un, care are aproape 30 de ani. Agenţia de presă de stat KCNA a cerut oamenilor să rămână uniţi şi să-l susţină pe Kim cel tânăr. "Toţi membrii de partid, militarii şi opinia publică ar trebui să-l ur

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 2 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 2 ore
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Măsura luată de Ungaria după ce Ucraina a arestat pentru prima dată doi agenți care spionau pentru spionajul militar ungar

Libertatea acum 27 minute
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ucraineni, în replică la arestarea a doi presupuși spioni ungari în Ucraina, relatează agențiile de presă Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 2 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Putin și Trump s-au felicitat reciproc de Ziua Victoriei. Kremlin: „Au fost cuvinte calde”

HotNews acum 37 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump s-au felicitat reciproc, prin intermediul consilierilor lor, pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei Aliaţilor asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, a i

Zelenski anunţă că un summit cu liderii europeni are loc sâmbătă

G4Media acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri că un summit cu liderii europeni aliaţi ai Kievului va avea loc sâmbătă în Ucraina, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Preşedinţiei de la Kiev, transmite News.ro. Susține G4Media. C

Alegeri prezidențiale 2025. Cum va arăta buletinul de vot pentru al doilea tur, din 18 mai

HotNews acum 17 minute
Modelul buletinului de vot pe care românii îl vor primi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 18 mai, a fost stabilit, vineri, de Biroul Electoral Central (BEC). Pe prima poziție se va afla George Simion (AUR), iar pe a doua Nicușor Dan

Zeci de persoane au ajuns la spital după mușcături de căpușe. Cum te poți feri de insectele periculoase

Adevarul acum 33 minute
În ultimul timp, zeci de persoane din județul Brașov au ajuns la camerele de gardă ale spitalelor după ce au fost mușcate de căpușe. Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov atrag atenția asupra riscurilor asociate și transmit o serie

JD Vance, despre conflictul dintre India și Pakistan: „Nu este treaba noastră”. Care este îngrijorarea administrației de la Washington

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi că India şi Pakistanul ar trebui să-şi reducă tensiunile, dar a adăugat că SUA nu pot controla cei doi vecini asiatici înarmaţi nuclear şi că un război între ei nu ar fi „treaba” Statelor Unite, rela

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 37 minute
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Vremea

București
acum

16°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°