Prăbuşirea comunismului a lăsat în urmă numeroase economii din centrul şi estul Europei în diferite stadii de dezvoltare. Chiar dacă ambele state au făcut parte din blocul socialist, Cehia şi România nu au pornit de pe picior de egalitate, fapt evidenţiat de PIB per capita al Cehiei aproape dublu faţă de cel al României la începutul anilor 1990.
"Prăpastia" dintre economiile Cehiei şi României s-a adâncit în ultimii 25 de ani, iar PIB-ul pe cap de locuitor al Cehiei aproape s-a triplat prin comparaţie cu cel al României. Economia Cehiei a fost avantajată în principal de poziţia geografică şi de schimburile comerciale cu marile economii din Vest. În prezent, ambele state sunt membre ale UE şi desfăşoară relaţii comerciale tot mai strânse.
Schimburile comerciale dintre România şi Cehia s-au intensificat începând cu anul 2000, mai ales din perspectiva dezvoltării investiţiilor cehe în România. La sfârşitul anului trecut, comerţul cu Cehia reprezenta 2% din comerţul exterior al României, iar comerţul cu România 0,9% din comerţul exterior al Cehiei. Anul trecut, volumul exporturilor româneşti pe piaţa cehă a atins un record istoric de 571 mil. euro, fiind de 2,7 ori mai mare decât în 2005. Cehia ocupa la sfârşitul anului trecut locul 13 în clasamentul ţărilor din care România importă şi locul 14 în clasamentul ţărilor în care se exportă. În statisticile din Cehia, România ocupa locul 18 în funcţie de volumul schimburilor comerciale şi locul 16 în funcţie de volumul exporturilor.
Cea mai mare companie cehă prezentă în România este grupul CEZ, unul dintre cei mai puternici producători, furnizori şi distribuitori de energie din Europa, care a achiziţionat în anul 2005 societatea de distribuţie Electrica Oltenia. Alţi investitori cehi importanţi sunt compania farmaceutică Zentiva şi producătorul de conserve Hame care a reconstruit fabrica din Caracal şi a