Redactorul-şef al ziarului Adevărul, Grigore Cartianu, pare să se fi specializat în ferpare. Săptămâna trecută, inspirat probabil de o lectură la bătrâneţe a “Puiului” de Alexandru Brătescu-Voineşti sau a poeziei “Moartea căprioarei”, de Nicolae Labiş, domnul Cartianu a trântit o splendoare de editorial dedicată ultimelor clipe din viaţa tigroaicei împuşcate la Sibiu. Nu a ratat nici sinuciderea Mălinei Olinescu şi nici moartea lui Vaclav Havel.

“Într-o nefericită zi de iarnă, tigroaica stătea liniştită în cuşca ei. Un cetăţean biped a făcut curăţenie şi a lăsat uşa deschisă. A uitat să tragă încuietoarea. Ce trebuia să facă tigroaica? Să aştepte cuminte până când vine bezmeticul să închidă portiţa? Nu, genetica milenară a felinei i-a dictat să zburde spre libertate. Şi a fugit, lăsând în urmă toată nebunia: oameni, maşini, lumini, claxoane… N-a atacat pe nimeni, ci s-a refugiat, speriată, într-o pădure. S-a aşezat pe frunzele uscate, printre copaci, şi a aşteptat, simţind pericolul. Iar pericolul şi-a făcut apariţia câteva ore mai târziu, sub forma unor fiinţe bipede numite oameni. Tigroaica i-a văzut apropiindu-se, dar nu i-a atacat. A stat cuminte, implorând parcă milă”.

Luni, cu un nou dispărut duminică în breaking news-uri pe televiziuni, domnul Cartianu a recidivat. De data asta pe tărâmul său preferat (nu, nu fotbalul): istoria recentă. Preocupat mai degrabă să-i mai dea un croşeu lui Ion Iliescu, domnul Cartianu reuşeşte, fără să vrea, performanţa de a da cu bâta în balta din faţa sediului din Pipera şi în paginile publicaţiei pe care o conduce.

Ia citiţi aici:

“După suferinţa din închisorile unui regim totalitar, Václav Havel nu putea trăi 80 sau 90 de ani, astea sunt vârste rezervate dinozaurilor comunişti. Una e să trăieşti în întuneric, într-o celulă igrasioasă, şi alta e să decizi, din confortul vilelor de protocol, pe cin