Pentru anul viitor, operatorul serviciului public de alimentare cu apa şi de canalizare din municipiul Drobeta-Turnu-Severin vrea fonduri de coeziune pentru reabilitarea reţeleor de apă-canal
Studiul de fezabilitate cuprinde dezvolatarea, în continuare, a staţiei de epurare din Drobeta Turnu Severin, şi extinderea reţelei de conducte la nivelul minicipiului, la Brezniţa de Ocol, la Dudaşul Cerneţului, Gura Văii, la Şimian şi în judeţ.
„Suntem la nivel de operator judeţean şi dorim să facem şi partea a doua de reabilitare a sistemului prin fonduri de coeziune.
Studiul de fezabilitate este finalizat, este transmis la Ministerul Mediului, în faza de corecţie şi urmează în câteva zile să fie transmis la Bruxelles pentru aprobarea finanţării”, a declarat Ilie Pisoi, directorul serviciului public de alimentare cu apa şi de canalizare.
Reprezentanţii societăţii trebuie să aducă sistemul de reţele de apă şi de canalizare la standardele europene.
„Avem aprobate 34 de milioane de euro la nivelul oraşului, iar la nivel de judeţ, 39 de milioane pentru reabilitarea sistemelor de canalizare, de apă potabilă şi realizarea staţiilor de epurare.
Vrem să reuşim să promovăm şi acest proiect prin programul POS Mediu şi să ştim că am realizat în proporţie de 90% cerinţele cetăţenilor şi de mediu”, a adăugat Ilie Pisoi.