Avea 19 ani. Iubea. Scria poezii de dragoste şi se lua la ceartă, în glumă, cu vulturii. Tot în poezie. Era un spirit luminos, îi plăceau înălţimile şi se bucura de căderea fragilă a unui fulg de zăpadă. Era un frumos şi sensibil tânăr. Îi stătea bine în uniformă. Era mândru că putea zbura. Avusese puterea să privească Soarele în ochi. "Cine ar fi crezut/ că pot fi invidiat de vulturi,/ căci am bătut la porţile înălţimilor/ atât de bine păzite/ de domniile lor./ De pescăruşi chiar,/ prin gingăşia zborului/ E frumos să te simţi stăpân/ şi pentru câteva clipe al cerului/ Urc./ Totul este numai aer,/ Iar eu mă hrănesc cu cer/ Închid ochii şi văd Soarele/ Deschid ochii şi văd Soarele/ Pământ!/ Da, parcă am auzit de el." (Sibiu, Tabăra de zbor cu motor şi paraşutism, iulie 1987)
Cătălin Grigore Haidău s-a născut la 25 iulie 1970, în Gorj. Avea să devină Erou la Braşov, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Ultimele lui cuvinte au fost: "Acoperiţi-mă cu foc, intru în luptă!"
Elev caporal Cătălin Grigore Haidău a murit fiind împuşcat "în tâmpla dreaptă şi în picioare (piciorul drept era rupt din genunchi)."
Informaţiile din acest articol ne-au parvenit într-un fel aproape dureros. Am primit la redacţie un plic cu o carte. Pe prima pagină un mesaj: "Decembrie, 2011/Pentru Jurnalul Naţional, pagina 22 de ani de la Revoluţie, 22 de eroi, 22 Decembrie 1989. Vă trimitem cartea «Baladă pentru Cătălin» editată în memoria fiului nostru, Erou al Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Anul 2012 să vă aducă sănătate şi bucurii. Familia prof. Elena-Doina şi Grigore Haidău Târgu-Jiu." Un volum cu coperţi aurii, ca Soarele, cu poeziile scrise de Cătălin, cu poeziile scrise de cei ce l-au cunoscut şi l-au iubit. Cu mărturii despre ultimele zile de viaţă ale frumosului şi viteazului zburător.
Baladă pentru Cătălin... O carte în care au fost strânse, ca î
