După ce studenții de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, s-au plâns că sunt singurii care nu și-au primit legitimațiile pentru transport, Ministerul Educației a aprobat eliberarea documentelor.
Reprezentanții UB au anunțat, astăzi, deblocarea de către Ministerul Educației a 500 de legitimații de călătorie pentru studenții de la FJSC, singurii care nu-și primiseră cupoanele de la începutul anului.
Începând de mâine, studenții vor putea să intre în posesia documentelor. Odată cu legitimațiile, vor fi deblocate și cupoanele pentru reducere la CFR. Până acum, ei au plătit prețuri întregi la abonamentele pentru transport în comun, dar și pentru biletele de tren.
Studenții Facultăților de Matematică, Litere, Limbi Străine, Sociologie sau Drept și-au primit cupoanele de reducere pentru CFR încă de la 15 octombrie sau, cel mai târziu, la începutul lui noiembrie. Și cei de la facultățile private și-au primit legitimațiile de transport în primele două săptămâni de școală.