Proiectul demarat de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Mureş, în colaborare cu Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş, Muzeul de Etnografie din Târgu-Mureş şi unităţile şcolare din Târgu-Mureş, având ca scop iniţierea în pictură, derulat în perioada mai-decembrie 2011 şi-a văzut sâmbătă, 17 decembrie, finalitatea, cu ocazia vernisajului expoziţiei de artă plastică găzduit de Centrul de Tineret Axis din cadrul DJTS Mureş.
Proiectul a avut ca scop implicarea activă a elevilor şi dezvoltarea abilităţilor acestora în ce priveşte capacităţile de creaţie a celor tineri. Au participat elevii de la Gimnaziile „Serafim Duicu”, Liviu Rebreanu”, „Romulus Guga, „Dacia” Grupul Şcolar „Traian Vuia”, Şcoala Generală nr. 2 şi Grădiniţa „Licurici”, însoţiţi de profesorii coordonatori.
Ateliere de pictură la sediul AAP Mureş
Elevii târgumureşeni au fost coordonaţi de către profesoarele Maria Bocicor, Ana Bumbac, Kalman Enikö, Teodora Chira, Adriana Neghirlă, Kulcsar Maria, în ce priveşte lucrările de grafică şi icoane pe sticlă, iar artistul plastic Vasile Mureşan a coordonat pregătirea elevilor în ce priveşte pictura pe pânză şi acril, în cadrul atelierelor de lucru găzduite de sediul AAP Mureş. „Aceşti copii au fost iniţiaţi la sediul asociaţiei, în tainele picturii, tempera pe hârtie şi acril pe pânză. Copiii au realizat un număr foarte mare de lucrări timp de câteva luni la sediul AAP Mureş. Au luat cunoştiinţă despre culori, despre tehnicile picturii, timp de peste o lună. Au lucrat la sediul AAP cu mine, cam trei zile pe săptămână, şi elevii au avut parte de adevărate lecţii de pictură”, a precizat Vasile Mureşan.
„Lucrările au impresionat”
Rezultatele proiectului au putut fi admirate sâmbătă, cu ocazia vernisajului expoziţiei. Au fost prezentate aproximativ 130 de lucrări, începând de la lucrări având ca temă sărbătorile de iarnă, Naştere