La primul drum pe autostradă a ajuns în şanţ Un tânăr, care are 28 de ani, a ajuns cu autoturismul Opel pe care îl conducea, dinspre Arad spre Timişoara, într-un şanţ de pe marginea drumului, unde erau parcate utilajele folosite de constructori la autostradă. Şoferii care au circulat în spatele Opel-lui au fost cei care au anunţat accidentul rutier la numărul unic de urgenţă 112, pentru a cere ajutorul autorităţilor.
La locul accidentului a ajuns un echipaj de descarcerare, care a acţionat aproximativ 30 de minute pentru a-l scoate pe tânăr dintre fiarele contorsionate. Apoi, un echipaj SMURD a preluat rănitul şi l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. "Starea pacientului este gravă. A suferit un traumatism cranian şi este posibil să fi suferit şi alte leziuni interne", a declarat Florentina Cartojan, medic SMURD. Bărbatul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Judeţean Timişoara.
Poliţiştii rutieri s-au deplasat pe autostradă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
La primul drum pe autostradă a ajuns în şanţ Un tânăr, care are 28 de ani, a ajuns cu autoturismul Opel pe care îl conducea, dinspre Arad spre Timişoara, într-un şanţ de pe marginea drumului, unde erau parcate utilajele folosite de constructori la autostradă. Şoferii care au circulat în spatele Opel-lui au fost cei care au anunţat accidentul rutier la numărul unic de urgenţă 112, pentru a cere ajutorul autorităţilor.
La locul accidentului a ajuns un echipaj de descarcerare, care a acţionat aproximativ 30 de minute pentru a-l scoate pe tânăr dintre fiarele contorsionate. Apoi, un echipaj SMURD a preluat rănitul şi l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. "Starea pacientului este gravă. A suferit un traumatism cranian şi este posibil să fi suferit şi alte leziuni interne", a declarat Florentina Cartojan, medic SMURD