Sărbătoare a familiei prin excelenţă, Crăciunul aduna altădată bunici, părinţi şi copii dinaintea bradului împodobit, în jurul mesei cu bucate alese. Chiar şi în anii complicaţi ai comunismului, Crăciunul nu şi-a tocit de tot aura. Astăzi asistăm la o însingurare tot mai mare, tocmai la ceasul Sărbătorilor Sfinte. Tot mai mulţi dintre noi suntem "singuri de Crăciun", chiar şi atunci când suntem în mijlocul mulţimii. Şi asta pentru că nu mai trăim minunea Naşterii Domnului, nu ne mai lăsăm copleşiţi de taină.
Campania lansată azi de Jurnalul Naţional – "Singur de Crăciun" – ar putea să-i aducă sub lumina... steluţei din vârful bradului pe toţi acei oameni obişnuiţi care-şi poartă singurătatea ca pe o haină. Ne-am oprit însă asupra unor oameni excepţionali, pentru care singurătatea nu este o tară inalienabilă a noului secol, ci o realitate simplă, dureroasă. Şi pentru că aşteptăm de undeva o vindecare, cine ştie?, ea ar putea veni tocmai de la ei, cei rânduiţi să fie singuri de un destin implacabil.
Încheiasem de câteva clipe un interviu lung şi cuprinzător despre istoria noastră, întinsă de-a lungul unei epoci, cea a monarhiei, când am îndrăznit să-i pun o ultimă întrebare academicianului Dan Berindei, istoricul neobosit, aproape de-un leat cu ultimul dintre regii României – "la 88 de ani, pot spune că am văzut schimbările lumii cu aceeaşi ochi ca şi Majestatea Sa Regele Mihai", avea să îmi spună.
"Se apropie Sărbătorile de iarnă. Ce veţi face anul acesta, de Crăciun, domnule profesor?"
"Să spun drept, nu m-am gândit. Viaţa mea e simplă. Soţia mea a murit acum trei ani, aşa că eu îmi petrec Sărbătorile cu căţelul, în casa în care locuiesc din 1979." La un răspuns atât de scurt, n-am îndrăznit să insist, m-am repliat, dând să strâng reportofonul, însă academicianul Dan Berindei a continuat: "Eu mă bucur de Sărbători, în primul rând, pentru că a
