Actorul britanic Daniel Craig ar putea interpreta rolul superagentului 007 în următoarele cinci filme din seria "James Bond", potrivit unor surse din industria cinematografică, citate de hollywoodreporter.com.
Daniel Craig filmează în această perioadă pentru cel de-al 23-lea film din franciza "James Bond", intitulat "Skyfall", regizat de Sam Mendes, în care joacă pentru a treia oară rolul superagentului 007. Filmul va fi lansat pe marile ecrane în toamna anului 2012, la 50 de ani de la lansarea primului lungmetraj din serie, "Dr. No".
Michael G. Wilson, producătorul acestei francize cinematografice, a declarat pentru publicaţia săptămânală The People că va discuta cu Craig imediat după încheierea filmărilor pentru "Skyfall" şi că îi va propune starului britanic să joace într-un total de opt filme din această serie.
"Filmările au decurs foarte bine şi mi-ar plăcea foarte mult ca Daniel să doboare precedentul record deţinut de Roger Moore şi să joace astfel în opt filme din serie", a declarat Michael G. Wilson.
Intriga din "Skyfall" este ţinută în mare secret de producători, iar speculaţiile despre noul film din seria "James Bond" abundă pe internet.
Totuşi, Wilson a lăsat să se înţeleagă că, prin noul film, Sam Mendes şi Daniel Craig readuc franciza în stilul anilor 1960, iar evoluţia agentului 007 va avea ca model prestaţiile lui Sean Connery.
Wilson, al cărui tată vitreg "Cubby" Broccoli a înfiinţat franciza "James Bond", în 1962, a fost producător executiv al ultimelor 13 filme din această serie. El produce franciza Bond împreună cu sora lui vitregă, Barbara Broccoli.
Actorul spaniol Javier Bardem va juca rolul personajului negativ în acest film.
Al 23-lea film din seria "James Bond" marchează revenirea actorului Daniel Craig în rolul agentului 007 - pentru a treia oară, după prestaţiile din "Casino Royale" (2006) şi "Qu