Mesajul a fost trimis. Multumesc!

WSJ: Fed va adopta reglementările Basel

Publicat in Bursa, marți 20 decembrie 2011 ·

Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed - banca centrală) ar urma să adopte noile reglementări globale care cer marilor instituţii financiare să-şi majoreze capitalul, a anunţat publicaţia americană Wall Street Journal (WSJ), transmite AFP, conform Agerpres.

Citând surse anonime, WSJ susţine că decizia Fed de a accepta reglementările proiectate de Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancară (BCBC) ar putea fi anunţată înainte de Crăciun. Este o înfrângere pentru marile bănci americane, care au argumentat că reglementările nu ar trebui să fie atât de stricte, se arată în publicaţia americană. Băncile susţin că reglementările BCBC le-ar putea determina să reducă creditarea, ceea ce ar afecta economia.

Estimările interne ale BCBC arată că banca americană "JPMorgan Chase & Co." ar putea avea nevoie de 2,5% capital suplimentar, ca procent din activele riscante, pe lângă o rată a fondurilor de nivel 1 (Core Tier 1) de 7% cerută tuturor instituţiilor de creditare. Dar aceste date nu sunt finale, iar reglementările cerute de BCBC nu vor fi introduse până în 2016.

Băncile europene continuă să-şi vândă activele care nu sunt strategice, ca să ajunge la o rată a fondurilor de nivel 1 (Core Tier 1) de 9% până în iunie 2012. Băncile europene trebuie să-şi majoreze capitalul cu 114,7 miliarde de euro, potrivit celor mai recente teste de stres derulate de Autoritatea Bancară Europeană (EBA).

Ţările impun reglementări asupra plăţilor bancherilor ca să prevină repetarea riscurilor excesive care au contribuit la criza financiară mondială. Şi autorităţile de reglementare ale Uniunii Europene au impus limitarea sumelor în numerar şi a mărimii bonusurilor acordate în industria bancară.

ALINA VASIESCU Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed - banca centrală) ar urma să adopte noile reglementări globale care cer marilor instituţii financiare să-şi majoreze capita

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA: Mii de oameni au manifestat la Washington împotriva învestirii lui Trump

News.ro acum 9 ore
Câteva mii de persoane, majoritatea femei, s-au adunat sâmbătă la Washington pentru a protesta faţă de învestirea preşedintelui ales Donald Trump, unele purtând pălăriile roz care au marcat protestul mult mai amplu faţă de prima sa învestire în 2017

Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani

Mediafax acum 11 ore
Strabag a declarat vineri seara că şeful în vârstă de 44 de ani a murit „complet neaşteptat”. Decesul a fost „brusc şi neaşteptat”. Compania de construcţii cu sediul la Viena nu a oferit alte detalii. Haselsteiner avea trei copii, potrivit Ziarului

Sebastian Burduja: La această oră, energia eoliană este cea mai importantă resursă din mixul energetic de producţie

Mediafax acum 10 ore
El a mai spus că, în viziunea sa, una din atribuţiile unui ministru este să informeze publicul şi să explice lucrurile. „Energia e un domeniu tehnic, dar avem nevoie de ea în fiecare clipă. De aceea, voi continua să explic cu fiecare ocazie cum func

SuperLiga: Remiză între Oțelul Galați și Petrolul Ploiești

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în etapa a 22-a din SuperLiga. Lotul Oțelului a suferit numeroase modificări în această perioadă de transferuri, cea mai importantă producându-se pe banca tehnică

UPDATE - Maramureş: Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa prin munţi au solicitat ajutorul autorităţilor române. Echipe ale Salvamont şi Poliţiei de Frontieră intervin / Ei au fost găsiţi într-o zonă accidentată şi cu depuneri de zăpadă - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin munţi, în judeţul Maramureş, au solicitat ajutorul autorităţilor române după ce au constatat că nu ştiu unde se află. Salvamontiştii maramureşeni intervin, sâmbătă seară, alături de poliţiş

Cutremur cu magnitudinea 3.9, produs sâmbătă în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 126.8 km

News.ro acum 13 ore
Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului transmite, sâmbătă, că la ora 16:36:03 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.9, la adâncimea de 126.8 km. ”În

Amazon suspendă livrările cu drone în SUA după incidente în timpul testelor

Mediafax acum 8 ore
Amazon a oprit livrările cu drone în Statele Unite, după ce două incidente recente au avut loc la un centru de testare din Pendleton, Oregon. Potrivit Bloomberg, în decembrie, două drone s-au prăbuşit în condiţii de ploaie, în timpul unor teste. Înt

Donald Trump a anunțat ce va face cu privire la interzicerea TikTok în SUA. „Este adecvat”

Ziare.com acum 10 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă, 18 ianuarie, că „cel mai probabil” va acorda TikTok o amânare de 90 de zile de la o potențială interdicție după ce va prelua luni funcția. „Prelungirea cu 90 de zile este ceva ce se va face

Donald Trump lansează criptomoneda $TRUMP

Mediafax acum 11 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat lansarea criptomonedei $TRUMP, un aşa-numit „meme coin”, destinat să capitalizeze popularitatea preşedintelui şi a mişcării pe care o reprezintă. Anunţul a fost făcut pe platformele Truth Social şi X

Handbal feminin: Gloria Bistriţa a fost învinsă de Podravka, scor 26-25, în Liga Campionilor

News.ro acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, de formaţia Podravka Vegeta, scor 26-25 (15-15), într-un meci contând pentru etapa a X-a din grupa A a Ligii Campionilor. Principalele marcatoare ale meciului au fost M

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/8°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Iasi
acum

dum.

2°/8°
lun.

2°/10°
mar.

2°/8°
mie.

3°/6°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

1°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°