Amenzile maxime pentru încălcarea legislaţiei bursiere vor creşte până la de zece ori în cazul persoanelor fizice, astfel că sancţiunea poate ajunge la 500.000 de lei, iar în cazul companiilor penalităţile vor merge până la 10% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect de ordonanţă de guvern.
Cele mai mari amenzi ce pot fi aplicate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, arbitrul pieţei de capital, persoanelor fizice vor fi plătite de către acţionarii care nu fac oferte de preluare după ce au depăşit pragul de 33% din titlurile unei societăţi listate.
Sancţiunea poate fi avertisment sau amendă de la 1.000 la 25.000 de lei la trecerea a 30 de zile de la expirarea termenului în care trebuia lansată oferta. Amenda creşte de la 25.001 lei la 50.000 de lei dacă oferta nu este iniţiată în luna următoare, iar după scurgerea a mai mult de două luni sancţiunea intră în palierul 50.001 lei-500.000 de lei. În prezent, amenda maximă este de 50.000 de lei pentru persoanele fizice, pragul minim e de 500 de lei.
Firmele vor fi sancţionate de CNVM cu avertisment sau amendă de până la 1% din cifra de afaceri din anul anterior dacă depăşesc cu o lună termenului limită de lansarea a ofertei. Amenda va creşte până la 5% din cifra de afaceri la scurgerea a două luni de la data limită, iar dacă nici după cele 60 de zile nu este iniţiată oferta, sancţiunea poate ajunge până la 10% din cifra de afaceri. Potrivit legislaţiei actuale, sancţiunile pentru firme sunt între 0,5% şi 5% din capitalul social.
Nerespectarea prevederilor legale privind iniţierea unei oferte de preluare este printre cele mai frecvente nereguli penalizate de arbitrul pieţei de capital. Recent, omul de afaceri Cătălin Chelu a primit amenzi cumulate de 25.000 de lei din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), pentru că nu a desfăşurat oferte publice de preluare obliga