Toate marile orchestre au un dirijor de excepţie. În cazul Barcelonei şi al naţionalei Spaniei, acesta este Xavi Hernandez. "El Cerebro" ("Creierul") împlineşte 32 de ani pe 25 ianuarie şi e la Barcelona de cînd avea 11 ani. Spune despre el că are un singur avantaj în faţa adversarilor: îi merge mintea mai rapid. Altfel, nu se consideră cine ştie ce fotbalist
Xavi e arhitectul tăcut al Barcelonei. Intră pe teren şi în loc de creion are mingea cu care desenează scheme dificil de intuit de către adversari. Ţine mereu capul sus, ştie întotdeauna unde se află colegul căruia vrea să-i paseze, gîndeşte cu o fracţiune de secundă înaintea oricărui adversar şi e văzut de o lume întreagă drept omul în jurul căruia s-au creat două echipe care au intrat în istorie: FC Barcelona şi naţionala Spaniei. Xavi a acordat un interviu pentru El Pais. Suprinde, ca de fiecare dată, prin modestia de care dă dovadă.
"Cel mai frumos moment al zilei? Cînd mă trezesc pentru a mă duce la antrenament"
- Xavi, eşti printre veteranii echipei, cum te simţi la aproape 32 de ani?
- Nu mai sînt la fel, de fiecare dată mi-e mai greu să mă recuperez după un meci. Acum cîţiva ani, la finalul unei partide mă simţeam plin de energie, acum sînt obosit, fără vlagă. A doua zi, cînd mă trezesc, mă doare tot corpul. Nu mai am 20 de ani şi meciurile îşi pun amprenta asupra mea. Partea bună e că înainte să intru pe teren sînt mai liniştit, mai calm.
- Ai cumva senzaţia că eşti aproape de finalul carierei?
- Nu, pentru că încă savurez totul, încă mă bucură ceea ce fac. Nici măcar nu vreau să mă gîndesc la retragere. Doi, trei, patru ani... să vedem cît mai pot juca. depinde de corpul meu, dar şi de minte, depinde dacă mai simţi că îţi aduce bucurie ceea ce faci. Eu mă simt bine, încă mai am motivaţie. Meciurile de pe "Bernabeu", Mundialito (Mondial
