Despărţirea de Havel este despărţirea de o idee despre Europa şi demnitatea umană. În secolul tututor rătăcirilor şi al tuturor tentaţiilor tiranofile, Havel a rămas, până la capăt, fidel unui sens al moderaţiei. Confruntarea cu totalitarismul a însemnat mai mult decât o simplă ocazie de a înfrunta o autoritate ilegitimă. Ea a fost punctul de plecare al unei descoperiri de sine, descoperiri ce permis unei întregi naţiuni să parcurgă drumul către libertate.

În Havel, Europa centrală şi de est şi-a aflat o voce ce a reuşit să imagineze alternativa la încremenire, compromis şi stagnare. Filosofia “ Cartei 77 “ este un fondată pe cultivarea unei libertăţi senine şi curajoase. Solitudinea, detenţia sunt parte din acest preţ care se cere plătit. Asumarea destinului de către Havel, în artă ca şi în politică, a decurs organic, fără traume şi fără exaltare retorică.

Privit astăzi, de către noi, cei din Europa centrală şi de est, Havel este una dintre conştiinţele ce dă suferinţei sub comunism o semnificaţie intelectuală şi morală. Prin Havel, deceniile de opresiune sunt punctul de pornire al unui dialog cu tradiţia occidentală. Prin Havel, libertatea îşi află, în Europa captivă, un loc în care rădăcinile sale se înfig cu putere, descoperind solul încărcat de memoria sacrificiului. Prin Havel, credinţa în pluralism îşi află o justificare în egală măsură personală şi comunitară. Prin Havel, jumătatea de secol de încercări a Europei de dincolo de cortina de fier hrăneşte un efort de conceptualizare nobilă şi vizionară.

Asemeni preşedintelui -fondator Masaryk, Havel a rămas, până la capăt, un pasionat al ideilor şi un franctiror ce a rezistat asaltului extremelor ideologice. Coruperea de către exerciţiul puterii i-a fost străină, iar motivaţia acestei imunităţi existenţiale faţă de seducţia autorităţii ţine de natura anti-ideologică şi anti-utiopi