Finala Super Six a fost câştigată de Andre Ward, care l-a învins la puncte pe Carl Froch, iar Lucian Bute este în aşteptarea viitorului adversar.
Preşedintele Federaţiei Române de box, Rudel Obreja, a declarat că următorul meci al lui Lucian Bute, nu va fi împotriva lui Andre Ward, ci împotriva învinsului acestuia, Carl Froch. Lupta ar urma să se dispute undeva prin luna aprilie.
"Finala Supersix a fost interesantă doar în prima parte şi mai puţin în partea a doua. Toate declaraţiile date până acum nu au alt scop decât cel comercial. Trebuia atras cumva atenţia asupra acestui meci. Trebuie urmărit cu cine sa va bate Ward în următorul meci, dar este clar că nu va fi Lucian. Cred că orice adversar va întâlni Ward, a fost şi adversarul lui Lucian. O să vedeţi.
Despre pauza pe care a spus că o va lua nu este decât o scuză. În momentul când eşti câştigătorul unui titlu continui să boxezi indiferent de advresar. Se scuză în ideea că va scăpa într-un alt fel de Bute. În mod normal, Ward şi Bute trebuie să se întâlnească, dar nu mai devreme de 2013.
Cred că până la urmă Lucian se va bate cu Froch şi va câştiga mai clar decât a făcut-o Ward, undeva prin aprilie. Nu ştiu detalii, dar am înţeles că va fi un dublu meci, dar nu-i nimic semnat încă", a declarat Rudel Obreja la Sport Total FM.
Finala Super Six a fost câştigată de Andre Ward, care l-a învins la puncte pe Carl Froch, iar Lucian Bute este în aşteptarea viitorului adversar.
Preşedintele Federaţiei Române de box, Rudel Obreja, a declarat că următorul meci al lui Lucian Bute, nu va fi împotriva lui Andre Ward, ci împotriva învinsului acestuia, Carl Froch. Lupta ar urma să se dispute undeva prin luna aprilie.
"Finala Supersix a fost interesantă doar în prima parte şi mai puţin în partea a doua. Toate declaraţiile date până acum nu au a