Moş Nicolae a adus în sac vreo câteva noutăţi, mai mult sau mai puţin importante. Una este că a mai căzut un mit, şi nu oricare. Nu ştiu dacă lumea e conştientă, dar în România de azi există câteva mituri legate de femei, şi nu toate sunt mituri politice. Mitul Elodia e un mit tragic - el pare să vorbească despre dispariţia fără urmă, din apartamentul propriu, a soţiei unui ins din sistem, poliţist. Deşi lucrurile sunt relativ clare (dispariţia, aici, înseamnă crimă, până şi justiţia s-a convins, declarând-o, în cele din urmă, pe sărmana doamnă Ghinescu decedată, chit că trupul ei nu a fost descoperit), probele lipsesc.
Suntem în plin mister, care va să zică, dar - culmea! - nu dispariţia însăşi este mitul la care se referă cazul Elodia, substanţa lui referindu-se la bunul plac al unui om al sistemului, suspectat de toată lumea şi acuzat prin diverse probe indirecte, insuficiente pentru instrumentarea unui caz temeinic. Şi se mai referă şi la neputinţa sistemului juridic de a dovedi o asemenea vinovăţie. Mai precis, mitul Elodia vorbeşte despre ceva mai grav decât corupţia: griparea iremediabilă a sistemului care asigură viaţa paşnică, în bună regulă, a cetăţeanului român şi care nu aduce nici măcar compensaţia distribuirii dreptăţii după suprimarea ilegală, abuzivă, a acestuia; nu pentru pricini conspirative, ci din motive de fapt divers (amor ilicit, răzbunare)...
Cei care monitorizează corupţia din ţara noastră, biciuind autorităţile să ia de urgenţă măsuri radicale, îşi puteau da demult seama, doar urmărind cazul Elodia, că nu mita, traficul de influenţă şi mizeriile de felul acesta sunt cele mai grave. Culmea, aşa cum s-a întâmplat şi mai de mult în istorie, tocmai aceste „supape" au salvat ceea ce se mai putea salva în momentele de cotitură drastică a istoriei (jandarmi care salvau condamnaţi, avocaţi care traficau eliber
