Fraţii Balint conduceau, în vremurile lor bune, o grupare de circa 200 de persoane. Pe lângă cămătărie, ei aveau "în grijă" şi prostituate. Femeile de moravuri uşoare din subordinea lor erau obligate să plătească taxe de mii de euro dacă ieşeau din cuvântul lui Sile şi al lui Nuţu. Surse judiciare susţin că trei tinere, Natalia Untilă, Ana Cincilei şi Victoria Canţar, au fost sechestrate, bătute şi violate, pentru că nu plăteau taxă de protecţie. Ca să se poată prostitua pe teritoriul lor, fetele au fost obligate să plătească o despăgubire de 3.000 de euro.
Duşmanii prietenilor fraţilor Cămătaru erau şi duşmanii lor. Un bărbat poreclit Trompetă a avut parte de un tratament incredibil într-un restaurant din Bucureşti. El a fost bătut, rujat, îmbrăcat în rochie de mireasă şi agresat sexual pentru că avea o datorie de circa 200.000 de euro la doi apropiaţi ai fraţilor Balint, Fluturică şi Costel Bugatti, scrie "Evenimentul Zilei".
Sile, Fluturică şi alţi cinci bărbaţi au intrat în casă peste omul de afaceri israelian Shaul Peleg. Ei s-au dat drept poliţişti pentru a putea pătrunde în locuinţa bărbatului. L-au jefuit de două milioane de lei, 13.000 de euro şi bijuterii, după care l-au dus în pădure şi l-au abandonat gol.
Nuţu şi Sile Cămătaru aveau acasă, în conacul din Ferentari, animale sălbatice. Duşmanii lor erau ameninţaţi şi şantajaţi că vor fi folosiţi ca hrană pentru cei trei lei.
Cei doi fraţi aveau numeroase modalităţi de a băga spaima în adversari. Se pare că una dintre practici era să le bată cuie în cap persoanelor care nu li se supuneau.
"Dacă nu plăteşti datoria fiului tău, îţi voi bate un cui un cap", era ameninţarea trimisă de Vasile şi Ion Balint, amintită într-un dosar vechi din 1994.
De altfel, acest dosar a dispărut ca din senin. Nuţu, Sile, Constantin Zaharia ("Costel Cămătaru"), şi Ion Murgui ( zis "