Politica înseamnă competiţie. Este un clişeu, nu-i aşa? Ni se pare normal ca politicienii să fie în competiţie, iar partidele să se considere unul pe celălalt ca adversari. Însă nu tot ce este "normal" este şi adevărat.
Haideţi să privim spre două evenimente. Primul este o gală de patinaj. Al doilea, o alegere politică (Preşedinte, deputat, primar - ce doriţi dumneavoastră). Asemănările sunt evidente. În ambele cazuri avem de-a face cu oameni care intră în competiţie unul cu altul (individual sau perechi, din câte se pare). În ambele cazuri există reguli precise pe care trebuie să le respecte (figuri libere sau impuse). În ambele cazuri avem un câştigător al turneului.
Dar priviţi mai bine. Nu sunt şi diferenţe?
Iată una dintre acestea: la turneul de patinaj nu se huiduie. Veţi spune că acesta este un efect al manierelor impuse de sportul respectiv. Însă de ce trebuie să fie aşa? Pentru că sunt doamne şi domnişoare în arenă? Din păcate, politica ne arată că aceas-ta nu îi inhibă prea mult pe mitocanii de la televizor. În plus, există sporturi la care se huiduie din plin. Atunci care să fie explicaţia?
Sistemul de vot. Priviţi la un sport unde avem de-a face cu un câştigător clar. Fotbal sau handbal. Galeria este vulcanică, agitată. Câştigătorul are puncte, cel care pierde nu ia nimic. Adesea este şi eliminat din turneu.
La patinaj este altceva. Acolo funcţionează un sistem de vot numit, tehnic, range voting (RV - am să folosesc această abreviere). Îl cunoaşteţi pentru că este folosit în multe sporturi sau la concursuri. Arbitrii dau puncte. La patinaj artis-tic, din câte îmi amintesc, există un sistem cu până la 6 puncte. La gimmnastică, până la nota 10. Uneori sunt eliminate două note: cea mai mică şi cea mai mare, înainte să se calculeze media.
Imaginaţi-vă, un moment, un turneu de patinaj care s-ar desfăşura după un sistem elimi
