Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu le-a vorbit turcilor despre privatizarea complexurilor

Publicat in Impact in Gorj, marți 20 decembrie 2011 ·

L-a însoţit pe premierul Emil Boc în China iar acum s-a numărat printre oamenii de afaceri ce au participat alături de preşedintele statului Traian Băsescu la Forumul Economic din Turcia. Este vorba de preşedintele PDL Târgu-Jiu şi omul de afaceri Nicolae Daviţoiu. Încântat de vizita efectuată, dar şi avantajele obţinute de ţara noastră în urma semnării protocolului cu Turcia, Nicolae Daviţoiu s-a declarat mulţumit de călătoria efectuată, chiar dacă a achitat din propriul buzunar contravaloarea deplasării. În ceea ce priveşte subiectele supuse dezbaterii de către şeful statului cu omologii turci, liderul PDL Târgu-Jiu a dezvăluit faptul că „preşedintele Traian Băsescu a vorbit mult de Gorj, de companiile energetice din judeţ şi le-a recomandat investitorilor turci să vină şi să investească în România”. Atingând subiectul legat de sistemul energetic naţional, Daviţoiu a mai declarat că „domnul preşedinte a vorbit şi despre privatizarea Complexurilor Energetice Turceni, Rovinari şi Craiova. Acesta a invitat investitorii turci în Gorj, mai ales că acolo sunt firme de nivel mondial, pe domeniul energetic. Acesta a mai vorbit de privatizare lor, dar în ceea ce priveşte Romgaz, Transelectrica şi Transgaz, privatizarae ar fi pe pachete minoritare, de 10-15%”, a mai declarat preşedintele PDL Târgu-Jiu, Nicolae Daviţoiu, în cadrul Emisiunii „Punctul pe I”, difuzată pe postul de televiziune Acces Tv.

L-a însoţit pe premierul Emil Boc în China iar acum s-a numărat printre oamenii de afaceri ce au participat alături de preşedintele statului Traian Băsescu la Forumul Economic din Turcia. Este vorba de preşedintele PDL Târgu-Jiu şi omul de afaceri Nicolae Daviţoiu. Încântat de vizita efectuată, dar şi avantajele obţinute de ţara noastră în urma semnării protocolului cu Turcia, Nicolae Daviţoiu s-a declarat mulţumit de călătoria efectuată, chiar dacă a achitat din propriu

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 39 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 24 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 55 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum 47 minute
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°