Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii şi obiceiuri de Ignat. Desenează-ţi o cruce pe frunte cu sângele porcului şi vei fi ferit de boli grave

Publicat in Cancan, luni 19 decembrie 2011 ·

Dacă plângi în momentul sacrificării, va avea carnea tare

Se crede că în această noapte, cea a Sf. Ignatie Teofanul, porcul visează cuţitul cu care va fi tăiat. De unde vine această credinţă a oamenilor care se păstrează de sute de ani şi de ce a fost aleasă tocmai ziua de 20 decembrie ca zi a tăierii porcilor? Tradiţia spune că în rumă cu câteva sute de ani, un bărbat pe nume Ignat şi-a ucis din greşeală tatăl cu securea atunci când vroia să taie porcul. După ce l-a înmormântat omul şi-a luat lumea în cap şi a părăsit satul natal, dar până la sfârşitul vieţii lui, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, a visat securea în fiecare an. Dacă eşti milos, nu e bine să asişti la ritualul tăierii porcului. Nu plânge şi nu suferi în momentul sacrificării pentru că animalul va avea carnea foarte tare iar bucatele nu-ţi vor ieşi gustoase.

Foloseşte sângele animalului ca să te protejezi împotriva bolilor grele

Unul dintre momentele unice ale tăierii porcului este însemnarea mebrilor familiei care l-a crescut. După tăierea porcului, fă-ţi o cruce pe frunte cu sângele lui şi vei ferit de boli grave în următorul an. Tot aşa e bine să procedezi cu copiii şi cu restul familiei. Se spune că dacă în momentul sacrificării curge mult sânge din el, vei avea un an îmbelşugat, cu mesele pline de bunătăţi. Dacă are splina subţire iarna aceasta va fi extrem de geroasă şi fără prea multă zăpadă, primăvara va veni cu repeziciune, dar vara şi toamna vor fi sărace în roade. În schimb, dacă splina porcului va fi groasă, ne aşteaptă o iarnă grea, cu ninsori abundente, primăvara va veni târziu, dar vara şi toamna vor fi bogate în grâne, fructe şi legume.

Bucură-te de pomana porcului ca să ai tot ce-ţi trebuie pe viitor

Pomana porcului nu este un ritual al pofticioşilor, ci unul care prevesteşte un an nou promiţător, cu ceea ce-i trebuie omului pentru traiul zi

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul britanic, pregătit să trimită trupe pe teren în Ucraina pentru a proteja pacea

Mediafax acum 2 ore
Înainte de a participa luni la un summit de urgenţă cu liderii europeni la Paris, Keir Starmer a declarat că Regatul Unit este pregătit să contribuie la garantarea securităţii Ucrainei prin „trimiterea trupelor noastre pe teren, dacă este necesar”.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum 44 minute
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

Doi oameni au murit luni dimineață, într-un accident produs pe Centura București. Circulația se desfășoară dirijat

HotNews acum 45 minute
Un accident de circulație între un TIR și o mașină a avut loc luni dimineață pe Centura București, în zona localității Glina, în urma căruia două persoane au murit pe loc, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române. Accidentul a avut loc la kilome

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Instagram ar putea adăuga un buton de dislike

News.ro acum 2 ore
Instagram a început să testeze un buton „Dislike”, dar nu pentru postări, ci pentru comentarii. Unii dintre utilizatorii Instagram au observat în ultimele zile că în dreptul comentariilor apare un buton de dislike, alături de vechiul buton de like.

Prefectul de Buzău, despre lipsa de intervenţie a utilajelor de deszăpezire pe drumurile din judeţ: „Probabil au considerat că ninge prea frumos ca să mai deranjeze zăpada!”

News.ro acum 8 ore
Prefectul de Buzău, Daniel Ţiclea, a ieşit în teren duminică seară, pentru a vedea cum acţionează firmele responsabile cu deszăpezirea drumurilor naţionale şi judeţene, dat fiind că în zonă ninge de ore bune. Acesta a constatat o serie de deficienţe

Horoscop pentru luni, 17 februarie 2025. Se recomandă prudență la serviciu pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec Energia zilei iti ofera imbolduri de a opera ajustările necesare in relatiile parteneriale. Se pare ca vei lua hotărâri ferme atat in ceea ce priveste relatia de cuplu, cat si relatiile profesionale. Poti avea senzatia ca ti se ridica un val

Elon Musk promovează politicienii populiști și de extremă-dreapta din întreaga lume. Pe listă se află şi România

Libertatea acum 46 minute
Miliardarul Elon Musk a încurajat partidele, politicile şi administraţiile populiste de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, comentează NBC News într-o anal

UE plănuieşte restricţii la importurile de alimente, inspirate de politica lui Trump, potrivit FT

News.ro acum 3 ore
Uniunea Europeană intenţionează să blocheze importurile anumitor produse alimentare fabricate după standarde diferite, într-un efort de a-şi proteja fermierii, într-o măsură care reflectă politica comercială reciprocă a preşedintelui american Donald

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-10°
lun.

-10°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°