Înainte să ajungă la Steaua via FC Braşov, tânărul mijlocaş n-a fost oprit în lot de cele două mari rivale ale roş-albaştrilor.
Alexandru Chipciu se află în faţa celui mai important moment al carierei sale de până acum. Mijlocaşul de 22 de ani s-a înţeles cu Steaua şi urmează să se alăture lotului roş-albaştrilor începând cu returul acestei ediţii de campionat.
„Nu mă despart uşor de FC Braşov, e echipa unde am avut multe satisfacţii, dar cred că e momentul să progresez în carieră. Orâcît mi-ar fi de greu, cred că Steaua e cea mai bună alegere pentru mine. Nu e important să spun că sunt stelist de mic, suporterii mă vor adopta atunci când voi da totul pentru echipă şi când vom obţine performanţe", a mărturisit fostul jucător al lui FC Braşov.
Până să ajungă însă unul dintre cei mai curtaţi fotbalişti din Liga I, Chipciu a trecut printr-o serie de experienţe greu de suportat pentru un tânră jucător. În urmă cu cinci ani de zile, pe când era doar un junior, Alex a ajuns în probe la Dinamo, acolo unde n-a rezistat însă decât o săptămână. „Cu puţin timp înainte ca Alex să ajungă la Braşov, l-am trimis să se antreneze cu Dinamo. Noi aveam o colaborare bună cu cei din «Ştefan cel Mare», iar Chipciu s-a pregătit timp de o săptămână sub comanda lui Rednic. Mircea n-a vrut să-l oprească însă, a zis că e prea tânăr", a dezvăluit preşedintele lui Sporting Piteşti, şcoala de fotbal l-a care s-a format actualul stelist, Tănase Dima.
Salvat de „Vamă"
Originar din Brăila, Chipciu a trecut şi prin curtea Rapidului, de unde a fost luat la Braşov de Dinu „Vamă", care a plătit 15.000 de dolari la acea vreme pe el. „De la Dacia Unirea Brăila am plecat, la 14 ani, la Şcoala de Fotbal Nicolae Dobrin, iar apoi, la 17 ani, am ajuns în Giuleşti şi am jucat un meci pentru Rapid. Asta se întâmpla chiar în ianuarie 2007, iar Dinu Gheorghe se despărţea în acea perio