Principalul eveniment politic al acestei săptămâni ar fi Moţiunea de cenzură, de joi, pe tema comasării alegerilor. De fapt însă va fi încă o zi pierdută din ceea ce ar trebui să fie o reală şi democratică viaţă parlamentară. Opoziţia va declara că “şi-a făcut datoria”, iar Puterea va râde dispreţuitor la adresa adversarilor care n-au cum să adune voturile necesare debarcării aiuritorului Cabinet Boc, aşa că totul “rămâne cum am stabilit”. Coaliţia va utiliza aceeaşi şi aceeaşi reţetă: parlamentarii săi vor fi în sală, dar, ca nişte papagali bine dresaţi sau ca nişte roboţi, vor sta imobili în scaunele pe care dirijorul majorităţii, Mircea Toader, îi va fi lipit bine, ca nu cumva să-i vină vreunuia să se ridice şi să pună mâna pe bilele de votare, vor rosti doar “Prezent, nu votez”, iar moţiunea va cădea, neavând cum, în asemenea condiţii, să întrunească un număr suficient de “pentru”. Avem cel mai caricatural Parlament din lume, un Parlament care-şi neagă făţiş însăşi raţiunea de a fi, de a exprima prin vot afirmativ sau negativ voinţa electoratului sau chiar de a se abţine - însă tot prin mecanismul votului. Nu mă miră că pedeliştii stau ca o turmă bine păzită de mocan şi de dulăi, nemişcând în front, ca nu cumva unuia sau altuia să-i treacă prin cap ca, nemulţumit de politica propriului partid, să voteze câş. Rahianestezia asta se aplică însă şi “pacienţilor” de la UDMR, UNPR şi de la Minorităţi, cărora, de asemenea, nu li se dă voie să-şi exercite mandatul constituţional, să se manifeste ca nişte parlamentari responsabili, care, slavă Domnului, sunt mai mult decât bine întreţinuţi de populaţie.

Această stare de umilinţă e cu atât mai greţoasă, cu cât e acceptată şi de persoane altminteri cu pretenţia de a fi vertebrate. Mi-e greu să pricep cum de un jurist rafinat ca Gyorgy Frunda acceptă poziţia mutului. Mi-e imposibil să văd ce-o fi în mintea lui Varu