Messi, Xavi şi ceilalţi elevi ai lui Guardiola au controlat meciul de la un capăt la altul, oferind ultimul argument că sînt cei mai buni în 2011.
A treia oară a fost cu noroc. După două rateuri, FC Barcelona a triumfat, în sfîrşit, şi la Mondialul cluburilor organizat în Japonia, cel din 2009 fiind tranşat în Emirate, la Abu Dhabi. Şi, ca să fie mai dulce, succesul de ieri l-a obţinut exact în faţa celor cu care pierduse pe pămînt nipon în 1992 şi 2006, a brazilienilor. Santos s-a numit victima, surclasată cu 4-0.
N-a fost doar o simplă revanşă. La 8 zile după ce bătea în "Bernabeu" Realul, considerată unica formaţie ce i-ar putea stopa, catalanii au predat o nouă lecţie de fotbal unic, consistent şi eficient, în care adversarul, indiferent cine ar fi, nu-i capabil să se opună. Cu un Neymar şters, Santos n-a avut, astfel, nici o şansă. A fost transformat într-un partener oarecare, neputincios, martor la propria execuţie. Una care s-a întrezărit încă de la pauză, cînd Messi, Xavi şi Cesc au dus scorul la 3-0. Primul avea să încheie definitiv socotelile după o trecere de senzaţie pe lîngă portarul Rafael.
Jocul în sens unic a consemnat destule alte faze fierbinţi. Cesc şi Dani Alves, de pildă, au lovit bara. Chiar şi aşa, Barca a realizat cel mai detaşat rezultat din istoria întrecerii şi a redevenit stăpîna lumii. Şi a făcut-o nu oricum, ci delectînd-o.
71 la sută a fost posesia Barcelonei. Raportul şuturilor, tot în favoarea europenilor: 16-8, pe poartă 9-3
18 trofee internaţionale deţine Barca. Doar Milan are mai multe (20)
"Am făcut un meci mare, văzut de toată lumea. Sînt privilegiat şi mîndru că antrenez acest grup de jucători irepetabil" (Josep Guardiola, antrenor FC Barcelona)
"Barcelona ne-a învăţat cum se joacă fotbalul. Nu ştiu dacă e imbatabilă, dar acum sigur este cea mai bună din lume" (Neymar, ataca