Acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) de constatare a calităţii de colaborator al Securităţii a actorului Ion Besoiu a fost respinsa, luni, ca inadmisibilă de către Curtea de Apel Bucureşti.
Magistraţii au decis, potrivit Agerpres, că acţiunea CNSAS nu îndeplineşte condiţiile necesare. Asta deoarece Besoiu nu are calitatea de persoană care să fie verificată de către Consiliu. La termenul din 12 septembrie a fost depusă documentaţia în acest caz, iar avocatul lui Ion Besoiu a cerut trimiterea unei adrese la Judecătoria sectorului 3 prin care să se ceară un dosar în care se contestă calitatea persoanei care a cerut CNSAS constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a actorului Ion Besoiu.
CNSAS a cerut, pe 4 aprilie, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a CAB constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii a actorului Ion Besoiu. Potrivit acţiunii CNSAS, în schimbul informaţiilor despre mai mulţi actori şi regizori, Ion Besoiu primea de la Securitate o sumă de câteva sute de lei.
Acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) de constatare a calităţii de colaborator al Securităţii a actorului Ion Besoiu a fost respinsa, luni, ca inadmisibilă de către Curtea de Apel Bucureşti.
Magistraţii au decis, potrivit Agerpres, că acţiunea CNSAS nu îndeplineşte condiţiile necesare. Asta deoarece Besoiu nu are calitatea de persoană care să fie verificată de către Consiliu. La termenul din 12 septembrie a fost depusă documentaţia în acest caz, iar avocatul lui Ion Besoiu a cerut trimiterea unei adrese la Judecătoria sectorului 3 prin care să se ceară un dosar în care se contestă calitatea persoanei care a cerut CNSAS constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a actorului Ion Besoiu.
CNSAS a cerut, pe 4 aprilie, Secţiei de contencios administrativ