Ma intreb daca nu cumva discutia despre suveranitate purtata cu patos in paginile virtuale ale site-ului Hotnews nu se poate aborda din perspectiva unei arheologii a conceptului. Exista un ieri si un azi al suveranitatii?
Din perspectiva sensului originar al termenului s-ar putea spune ca Uniunea Europeana actioneaza intr-un fel ce reduce gradual suveranitatea statelor membre. Sunt voci care au vorbit despre noile tendinte expansioniste (ca sa nu zic imperialiste) ale Frantei si Germaniei. Despre o Europa cu doua sau mai multe viteze: una a statelor bogate si influente si a celorlalte (desi in lumina recentelor evenimente nu prea e clar unde este Marea Britanie). Nu cumva la sfarsitul acestei crize economice ne vom trezi cu un peisaj cu totul diferit in care Franta si Germania vor fi mult mai membre decat altele?
Oare nu cumva prin actiunea lor, in care noul cuplu “Merkozi” trebuie sa joace un rol decisiv in luarea deciziilor, Franta si Germania submineaza exact proiectul pe care se lupta sa-l pastreze: ideea unor state membre cu statut egal?
In acelasi timp, este posibil ca acest concept de suveranitate sa fie inadecvat pentru intelegerea relatiilor dinlauntrul UE? Nu cumva felul in care a fost el folosit ab initio nu se mai potriveste cu realitatile contemporane?
Exista o diferenta fundamentala intre conceptul elaborat de Thomas Paine, in preajma Revolutiei Franceze, pe baza caruia Natiunea este exclusiv suverana, si de la ea deriva orice forma de autoritate1, si ceea ce astazi reprezinta o consecinta a unor reglementari de natura tehnica.
Conceptul vechi, iluminist are relevanta in contextul istoric in care a fost formulat. Pentru Thomas Paine, el are o componenta militarista, si vizeaza in primul rand suveranitatea (citeste independenta) fata de Imperiul Britanic. In contextul francez accentul cadea pe agregarea unor vointe indvidua
