Deputatul Aura Vasile, viceliderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, va anunţa, luni, în plen, că trece la UNPR, potrivit Mediafax. Aura Vasile este cunoscută ca o apropiată a primarului sectorului 5, Marian Vanghelie.
"A făcut cerere de înscriere la noi şi o să anunţe în plen", a declarat preşedintele UNPR, Marian Sârbu.
La rândul său, şi liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a confirmat informaţia.
Întrebat dacă Aura Vasile va trece la UNPR, Duşa a răspuns: "Da, şi-a făcut cerere să plece la UNPR".
Există şi informaţii că şi-ar da demisia din PSD şi senatorul Constantin Tămagă şi deputatul Adrian Mocanu.
Tămagă neagă însă că ar pleca din partid. "Sunt speculaţii fără nici un fel de valabilitate", a declarat senatorul pentru RTV.net.
Adrian Mocanu dezminte şi el că şi-ar da demisia din PSD, dar recunoaşte că este nemulţumit de modul cum funcţionează USL la nivelul judeţului Buzău. Deputatul Aura Vasile declară, potrivit unui comunicat UNPR, că a hotărât să se alăture foştilor săi colegi, "cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide", ea menţionând că rămâne pe mai departe "războinică şi dedicată cauzei" în care crede.
Aura Vasile mai spune că este un om de stânga şi că UNPR este "singurul partid care mai reprezintă astăzi stânga românească".
În comunicatul UNPR se precizează că deputatul de Bucureşti Aurelia Vasile a devenit, luni, membru al grupului progresist din Camera Deputaţilor, înscriindu-se în Uniunea Naţională pentru Progresul României.
"Am hotărât să vin alături de foştii mei colegi, cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide. Sunt un om de stânga şi împărtăşesc valorile UNPR, singurul partid care mai reprezintă astăzi stânga românească. După cum spun şi colegii mei din UNPR, nu plec din Kiseleff şi rămân mai departe aşa cum